Vlad Gheorghe anunţă veşti proaste pentru penali: Parlamentul European a votat reguli comune anticorupţie

Vlad Gheorghe
Loredana Diacu
26.03.2026
Vlad Gheorghe
Loredana Diacu
26.03.2026

Liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, fost europarlamentar, anunţă că Parlamentul European a votat cu majoritate incontestabilă reguli comune anticorupţie pentru toate statele membre.

"Este un proiect pe care l-am avut în mandatul meu de europarlamentar, multe texte îmi aparţin", scrie el.

Cele mai importante prevederi sunt, potrivit lui Gheorghe: cadru penal unic la nivelul UE pentru combaterea corupţiei; definiţii comune pentru: mită, deturnare de fonduri, trafic de influenţă, obstrucţionarea justiţiei, îmbogăţire ilicită şi pedepse minime la nivel UE.

Redăm postarea lui Vlad Gheorghe:

"VICTORIE ANTICORUPŢIE ÎN EUROPA!

În timp ce la noi penalii şi aliaţii lor dau lovitură după lovitură, Parlamentul European tocmai a votat cu majoritate incontestabilă REGULI COMUNE ANTICORUPŢIE pentru toate statele membre.

Este un proiect pe care l-am avut în mandatul meu de europarlamentar, multe texte îmi aparţin.

Cele mai importante prevederi:

1. Cadru penal unic la nivelul UE pentru combaterea corupţiei;

2. Definiţii comune pentru: mită, deturnare de fonduri, trafic de influenţă, obstrucţionarea justiţiei, ÎMBOGĂŢIRE ILICITĂ (#IALEBanii);

3. Pedepse minime la nivel UE.

Adică:

1. Penalii să nu poată fugi dintr-o jurisdicţie în alta după cum le convine situaţia;

2. Să nu se poată juca fiecare putere politică locală cu definiţiile şi pedepsele infracţiunilor (metoda Dragnea) ;

3. Recuperarea prejudiciilor obligatorie în stil "Ia-le Banii".

Am luptat mult ca această Directivă să devină realitate şi votul de astăzi este un succes european îndelung aşteptat.

Mesajul meu pentru trompetele care se vor agita, de Viktor Orban la Robert Negoiţă:

De ce ţi-e frică, de-aia nu scapi.

Pe scurt, se strânge laţul pentru toţi infractorii care s-au dat peste cap să poată fura din banii noştri fără să fie pedepsiţi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos