Europarlamentar: Roberta Metsola are o poziţie diametral opusă faţă de Grindeanu despre concluziile discuţiilor dintre ei

Sorin Grindeanu şi Roberta Metsola (Foto: Facebook Sorin Grindeanu)
Andrei Pricopie
26.03.2026
Sorin Grindeanu şi Roberta Metsola (Foto: Facebook Sorin Grindeanu)
Andrei Pricopie
26.03.2026

Şeful PSD Sorin Grindeanu a dovedit, la întâlnirea cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, lipsa sa de experienţă în relaţiile instituţionale la nivel european, a acuzat, joi, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

"Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, are o poziţie publică diametral opusă faţă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, cu privire la concluziile discuţiilor dintre cei doi de astăzi, de la Bruxelles.

De o parte, preşedinta Metsola a comunicat că au discutat despre nevoia de unitate şi stabilitate în aceste vremuri dificile. De cealaltă parte, Sorin Grindeanu ne-a anunţat că îşi doreşte instabilitate şi că îşi doreşte o altă guvernare, având un discurs de membru de partid, nu de preşedinte al Parlamentului.

Scopul oricăror întâlniri ale oficialilor statului român este de a obţine sprijin pt România, de a obţine acord şi de a avea poziţii convergente cu partenerii internaţionali. Dacă la finalul oricărei întâlniri internaţionale există contradicţii, atunci întâlnirea respectivă a fost un eşec", a comentat Siegfried Mureşan.

Funie în casa spânzuratului

"Menţionând de parteneriatul PSD - AUR la Bruxelles, Sorin Grindeanu a vorbit de funie în casa spânzuratului.

După ce toată România a văzut încercarea PSD de săptămâna trecută de a sabota votul pe buget cu sprijinul AUR şi împotriva PNL, Grindeanu s-a dus la Bruxelles să spună că PSD nu va colabora cu AUR.

Or, tentativa de colaborare evidentă între PSD şi AUR de săptămâna trecută figurează, cu siguranţă, în materialele consultate de toţi partenerii europeni în pregătirea întâlnirii cu Grindeanu. Era evident că un astfel de discurs nu are cum să aibă credibilitate la nivel european.

Ca orice pesedist, Sorin Grindeanu spune una la Bruxelles şi alta în ţară, de parcă nu s-ar fi inventat încă internetul şi liderii europeni nu află imediat ce se spune la Bucureşti.

Realitatea în ceea ce priveşte AUR este că PSD a colaborat cu AUR împotriva PNL, împotriva Guvernului României şi împotriva stabilităţii României."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos