Fost ministru USR al Justiţiei: Savonea a comis o monstruozitate în baza cererii unei asociaţii suveraniste georgiste

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a condamnat vehement, joi, ultima mutare făcută de şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Lia Savonea, împotriva Guvernului Bolojan.
"ÎCCJ condusă de Lia Savonea a suspendat ieri actul de înfiinţare a comitetului pentru analiza şi revizuirea legislaţiei din domeniul justiţiei, înfiinţat de premierul Ilie Bolojan. Evident că nu exista niciun temei şi că decizia este o aberaţie cap-coadă. Nu vrea doamna Savonea să se schimbe nimic din legile care i-au permis să acapareze justiţia şi basta! Această hotărâre prevesteşte o serie de abuzuri care va depăşi cu mult miza scăpării unor infractori prin prescripţie sau prin alte manevre. De data asta miza este aceea de a încăleca celelalte puteri ale statului, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat", a declarat Stelian Ion.
În vizunea liderului USR, Justiţia dirijată de Lia Savonea nu funcţionează pentru a face dreptate, ci pentru a proteja unele grupuri de interese şi pentru a-şi conserva propria putere.
"O altă dimensiune a acestei hotărâri este şi cea vindicativă: 'aţi comis sacrilegiul de a ne tăia din pensiile speciale, de a mări vârsta de pensionare şi de a proroga plata sumelor datorate magistraţilor în urma unor decizii judecătoreşti? Atunci vă arătăm noi vouă!' De remarcat şi buna colaborare dintre suveraniştii din politică şi societatea civilă şi cei din justiţie. Suspendarea a fost pronunţată în urma unei cereri a unei asociaţii suveraniste georgiste. Despre suveraniştii din justiţie voi detalia în zilele următoare. Care este consecinţa practică a acestei monstruozităţi judiciare. Fix 0. Savonea nu poate bloca dreptul de iniţiativă legislativă a guvernului", a continuat Stelian Ion.
Deputatul a explicat că, potrivit legii şi Constituţiei, cu sau fără comitet, guvernul are drept de iniţiativă legislativă.
"Problema este alta: acest comitet a cam tras targa pe uscat. Tocmai din această cauză, văzând că după mai mult de trei luni şi jumătate de la reportajul Recorder 'Justiţia capturată' comitetul nu a venit cu nicio propunere concretă, USR a depus pachetul legislativ format din 12 propuneri legislative pentru corectarea legilor justiţiei. Asta se întâmplă când ai ocazia să acţionezi prompt pentru a corecta unele lucruri, dar eziţi. Ferestrele de oportunitate ţi se închid şi se ivesc din ce în ce mai multe obstacole. Tema justiţiei ar fi trebuit abordată imediat după alegerile parlamentare şi prezidenţiale. S-a pierdut timp preţios…", a precizat Stelian Ion.