Studiu privind ADHD: activitatea cerebrală a copiilor prezintă tipare măsurabile şi modificabile

Cercetătorii au descoperit că activitatea cerebrală în cazul tulburării de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) nu este statică. În cadrul unui studiu experimental, un subgrup de copii diagnosticaţi cu ADHD a prezentat o evoluţie către un profil neural mai apropiat de cel tipic, după o intervenţie non-farmacologică specifică.

Un studiu recent a identificat un model distinct şi măsurabil de activitate cerebrală la copiii cu ADHD — un model care nu doar îi diferenţiază clar de cei cu dezvoltare tipică, ci poate fi şi modificat printr-o intervenţie ţintită, fără medicamente.

ADHD — una dintre cele mai frecvente tulburări de dezvoltare neuropsihologică a copilăriei, care afectează între 5 şi 10% dintre copii la nivel global — se caracterizează prin manifestări persistente de neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, ce pot continua până la adolescenţă şi vârsta adultă, afectând semnificativ funcţionarea zilnică.

Un nou tipar al activităţii cerebrale

Cercetarea s-a axat pe un semnal EEG numit activitate cerebrală aperiodică — un tipar neural de fond ce reflectă echilibrul dintre excitarea şi inhibiţia neuronală, precum şi eficienţa globală a procesării în creier. Spre deosebire de markerii EEG utilizaţi frecvent în cercetările privind ADHD, ale căror rezultate au fost uneori contradictorii, acest semnal s-a dovedit constant în distingerea copiilor cu ADHD de cei fără această tulburare.

Esenţial este faptul că modelul de activitate cerebrală observat nu s-a dovedit static. Într-un studiu randomizat, controlat printr-o procedură placebo, un grup de copii cu ADHD a prezentat o normalizare parţială a tiparului neural după o intervenţie care a combinat antrenamentul cognitiv cu stimularea cerebrală neinvazivă. Unele dintre modificările observate s-au menţinut chiar şi la câteva săptămâni după finalizarea tratamentului — un indiciu că efectele merg dincolo de simpla îmbunătăţire de moment a comportamentului, informează The Jerusalem Post.

„ADHD este o tulburare extrem de eterogenă, iar markerii neurali utilizaţi până acum nu surprind întotdeauna această complexitate. Activitatea cerebrală aperiodică ar putea oferi o fereastră mai sensibilă şi mai fiabilă asupra modului în care funcţionează creierul în ADHD”, au afirmat autorii studiului.

Cercetarea şi rezultatele

Studiul a fost condus de dr. Ornella Dakwar-Kawar, prof. Mor Nahum şi prof. Itai Berger, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în colaborare cu cercetători de la University of California, San Diego, University of Surrey, parteneri din India şi din mediul industrial. Rezultatele au fost publicate în revista ştiinţifică NeuroImage: Clinical.

Cercetarea a urmărit copii cu vârste între 6 şi 12 ani, în timp ce realizau sarcini ce necesitau atenţie şi control al impulsurilor. Copiii cu ADHD au prezentat o activitate EEG aperiodică mai ridicată, un tipar asociat cu reducerea eficienţei neuronale şi cu un dezechilibru între excitare şi inhibiţie la nivelul creierului.

În faza intervenţională, participanţii au urmat zece şedinţe care au combinat antrenamentul cognitiv cu stimularea transcraniană aleatorie cu zgomot electric slab (transcranial random noise stimulation – tRNS). Această metodă neinvazivă aplică curenţi electrici de intensitate scăzută asupra zonelor cerebrale implicate în atenţie şi autoreglare. Copiii care au primit stimulare activă au demonstrat atât îmbunătăţiri în performanţele cognitive, cât şi o reducere măsurabilă a semnalului EEG atipic faţă de cei din grupul de control.

„Nu este vorba doar de ameliorarea comportamentului pe termen scurt”, au subliniat cercetătorii. „Observăm modificări în dinamica neuronală de bază, care par să se apropie de modelele tipice de dezvoltare.”

Implicaţii clinice şi perspective

Importanţa acestor rezultate rezidă în faptul că diagnosticul şi monitorizarea ADHD se bazează în prezent preponderent pe observaţii comportamentale şi rapoarte ale părinţilor sau educatorilor — evaluări inevitabil subiective şi inegale. Studiul deschide posibilitatea utilizării unor indicatori neurali obiectivi care reflectă direct mecanismele biologice implicate în ADHD.

Un prim pas aplicabil ar fi completarea diagnosticului clinic prin măsurarea activităţii EEG aperiodice, care ar putea oferi informaţii suplimentare privind severitatea simptomelor sau diferenţierea ADHD de alte tulburări cu manifestări similare.

Pe termen lung, aceste descoperiri susţin dezvoltarea unor intervenţii personalizate. Combinaţia dintre antrenamentul cognitiv şi stimularea transcraniană ar putea deveni o opţiune terapeutică complementară medicaţiei — cu efecte care, conform studiului, tind să se menţină în timp. Astfel, clinicienii ar putea adapta tratamentele la particularităţile cerebrale ale fiecărui copil şi ar putea măsura direct schimbările în dinamica neurală produsă de terapie.

„Medicaţia nu este singura cale”, au concluzionat autorii. „Intervenţiile ţintite, bazate pe activitatea cerebrală, pot contribui la restabilirea echilibrului neuronal – iar acum dispunem de metode obiective pentru a le evalua".