O „piatră de pe Lună” expusă în muzeul naţional olandez era de pe Pământ

Muzeul naţional olandez a declarat joi că unul dintre obiectele sale de preţ, o piatră presupus adusă de pe Lună de astronauţii americani, este de fapt doar o bucată de lemn pietrificat.
Nu e chiar ceva incredibil, dar totuşi pare la fel de fals.
Purtătoarea de cuvânt a Rijksmuseum, Xandra van Gelder, care a supravegheat investigaţia ce a demonstrat că piesa este falsă, a spus că muzeul o va păstra oricum ca o curiozitate.
„Este o poveste bună, cu câteva întrebări care rămân încă fără răspuns. Ne putem amuza pe seama ei”, a spus ea, potrivit NBC News.
Muzeul a achiziţionat piatra după moartea fostului prim-ministru Willem Drees, în 1988. Drees a primit-o ca dar privat pe 9 octombrie 1969 de la atunci ambasadorul SUA J. William Middendorf, în timpul unei vizite a celor trei astronauţi ai misiunii Apollo 11, parte a turneului lor de bunăvoinţă „Saltul uriaş” după prima aselenizare.
Middendorf, care locuieşte în Rhode Island, le-a spus jurnaliştilor de la radiodifuzorul olandez NOS că a primit piatra de la Departamentul de Stat al SUA, dar nu-şi amintea detaliile exacte.
„Îmi amintesc că (Drees) era foarte interesat de mica bucată de piatră. Dar că nu ar fi reală, despre asta nu ştiu nimic”, a spus Middendorf, potrivit NOS.
Joi nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.
Ambasada SUA de la Haga a declarat că investighează cazul.
Muzeul a verificat piatra de pe Lună printr-un apel telefonic către NASA, a spus Van Gelder.
Ea a menţionat că agenţia spaţială le-a spus atunci că este posibil ca Olanda să fi primit o piatră: NASA a oferit roci lunare pentru peste 100 de ţări la începutul anilor 1970, dar acelea proveneau din misiuni ulterioare.
„Se pare că nimeni nu s-a gândit să pună la îndoială autenticitatea ei, deoarece venea din colecţia prim-ministrului”, a spus Van Gelder.
Piatra nu este de obicei expusă; muzeul este cunoscut mai ales pentru picturile şi alte opere de artă ale maeştrilor precum Rembrandt.
O piatră zimţată, de mărimea unui pumn, cu nuanţe roşiatice, a fost montată şi plasată deasupra unei plăci care spunea: „Cu complimentele Ambasadorului Statelor Unite ale Americii ... pentru a comemora vizita astronauţilor Apollo-11 în Ţările de Jos.”
Placa nu specifică faptul că piatra provine de pe suprafaţa Lunii.
A fost oferită la deschiderea unei expoziţii despre explorarea spaţială. A fost expusă în 2006, iar un expert în domeniul spaţial a informat muzeul că era puţin probabil ca NASA să fi oferit roci lunare la trei luni după ce Apollo s-a întors pe Pământ.
Cercetătorii de la Universitatea Liberă din Amsterdam au spus că, dintr-o privire, piatra probabil nu provine de pe Lună. Ei au continuat evaluarea iniţială cu teste extinse.
„Este o piatră banală, aproape inutilă”, a concluzionat geologul Frank Beunk într-un articol publicat de muzeu.
El a spus că piatra, pe care muzeul o asigurase la un moment dat pentru peste jumătate de milion de dolari, nu valorează mai mult de 50 de euro.
Van Gelder a spus că o întrebare importantă fără răspuns este de ce i s-a oferit piatra lui Drees. Acesta avea 83 de ani în 1969 şi fusese ieşit din funcţie de 11 ani. Pe de altă parte, era un politician respectat al ţării, prim-ministrul care a ajutat Olanda să se refacă după Al Doilea Război Mondial.
Middendorf fusese trezorier al Comitetului Naţional Republican din 1965 până în 1969, când preşedintele Richard Nixon l-a trimis în Ţările de Jos.