Seful DNA Marius Voineag a picat de două ori promovarea în gradul profesional de procuror de Parchet de Curte de Apel [G4Media]

Înainte de a ţâşni spre vârful ierarhiei sistemului de Parchete, Marius Voineag, şef al DNA în prezent şi aspirant la funcţia de procuror general adjunct al României, a ratat de două ori examenul de promovare de la gradul profesional de procuror de Parchet de pe lângă Tribunal la cel de procuror de Parchet de pe lângă Curtea de Apel, scrie G4Media
Potrivit unor surse judiciare, prima dată a încercat să promoveze acest examen în septembrie 2018. Apare pe poziţia 9 în lista cu procurorii care s-au înscris la examen, dar numele sau nu se regăseşte şi în lista celor care au promovat examenul.
A doua oară a încercat în octombrie 2019. Apare pe poziţia 21 în lista celor care s-au înscris în examen, dar din nou nu apare şi pe lista celor care au luat examenul
În acei ani, Marius Voineag lucra deja, încă din 2013, la DIICOT, structura centrală. Potrivit legii, procurorii detaşaţi în Parchetele specializate – DNA şi DIICOT – erau exceptaţi de la condiţia obţinerii gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte. Aceştia primeau temporar gradul de Parchet General, doar pentru perioada cât lucrau în Parchetele specializate, după care reveneau la gradul profesional anterior.
Articolul integral poate fi citit aici