Judecătoarea Raluca Moroşanu: "E şi mai rău acum. Ni se îngreunează munca"

Raluca Moroşanu, judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti care a avut curajul sa să întrerupă celebra conferinţă de presă organizată la Curtea de Apel Bucureşti după documentarul Recorder şi să confirme acuzaţiile din documentar spune că lucrurile arată mai rău acum la CAB decât la momentul conferinţei de presă.
Întrebată în cadrul unui interviu acordat TVR dacă lucrurile s-au schimbat de la momentul conferinţei şi până acum, Moroşanu care, reamintim, între timp a început să fie recuzată din procese, a răspuns ca lucrurile stau chiar mai rău decât în urmă cu două luni.
„Nu. Sau mai bine zis… s-a schimbat, dar mai degrabă în rău, aş zice. Cel puţin la Curtea de Apel Bucureşti, pentru nu pot să vorbesc şi că vreau să subliniez că nu pot vorbi decât despre Curtea de Apel Bucureşti, unde ştiu exact ce se întâmplă (...)
Aş zice că lucrurile nu s-au schimbat în bine, deşi s-a lăsat o oarecare tăcere în interiorul, în incinta clădirii, ca să spun aşa. Dar altfel nu am văzut modificări deosebite. Încă se mai modifică complete…
Săptămâna aceasta, luni, ni s-a închis accesul la baza de date ECRIS, la sistemul nostru intern de înregistrare a dosarelor, în sensul că nu mai avem acces decât la partea care ţine de fiecare secţie. La fel, li s-a închis accesul şi procurorilor”, a spus Raluca Moroşanu.
Întrebată ce efect are aceasta în munca magistraţilor, Moroşanu a răspuns:
„Asta înseamnă că ni se îngreunează munca. Pentru că îmi era foarte simplu să caut direct în calculator. Într-adevăr, există alte software-uri, dar nu găsesc tot ce am nevoie în acele softuri. Ca atare, din punctul meu de vedere, munca ne este uşor îngreunată”, a declarat judecătoarea Raluca Moroşanu