Preşedintele Iranului ameninţă cu escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu după ce Israelul a atacat instalaţiile de gaz

Preşedintele iranian Masoud Pezeşkian a ameninţat cu o nouă escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu după lovituri asupra instalaţiilor de gaze din Golf.
Pe X, Pezeşkian a spus că „actele agresive” nu vor aduce beneficii Israelului, Statelor Unite sau aliaţilor lor, ci vor agrava situaţia.
Loviturile ar putea avea „repercusiuni incontrolabile” pentru întreaga lume, a avertizat el.
Comentariile au venit după ce agenţiile de presă iraniene au raportat lovituri asupra unor uzine petrochimice din apropierea oraşului industrial Asaluyeh.
Zăcământul de gaze Pars Sud din Golf, care este împărţit de Iran şi Qatar şi furnizează aproximativ 70% din aprovizionarea cu gaze a Iranului, este situat în apropiere de Asaluyeh.
The Times of Israel a citat, între timp, surse guvernamentale israeliene care au declarat că forţele aeriene ale Israelului au atacat instalaţii de producţie de gaze din sudul Iranului.
În aceeaşi linie cu Pezeşkian, preşedintele parlamentului, Mohammed Bagher Ghalibaf, a declarat pe X că a început o nouă fază de escaladare. Se aplică principiul „ochi pentru ochi”, a afirmat el.
Potrivit agenţiei de presă de stat iraniene, un purtător de cuvânt al centrului de comandă al forţelor armate iraniene a spus că armata a avertizat în mod repetat că Teheranul va escalada războiul dacă aprovizionarea sa energetică va fi atacată.
„Aşteptaţi răspunsul Iranului”, a spus purtătorul de cuvânt.