Alimentarea cu apă a nordului R. Moldova, reluată etapizat: "Este în limite sigure pentru consum"

Guvernarea de la Chişinău a anunţat reluarea alimentării cu apă în raioanele de nord ale Republicii Moldova, şi anume Bălţi, Soroca, Sângerei şi Floreşti. Conform informaţiilor oferite de prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, decizia a fost luată în baza ultimelor analize, care confirmă că apa este în limite sigure pentru consum.
„Reluăm alimentarea cu apă în Bălţi, Soroca, Sângerei şi Floreşti. Am luat această decizie în baza ultimelor analize, care confirmă că apa este în limite sigure pentru consum. Alimentarea este reluată etapizat, cu control strict la fiecare etapă. Filtrele instalate rămân în funcţiune, iar echipele rămân în teren pentru monitorizare continuă şi intervenţie rapidă, dacă va fi necesar”, a declarat premierul moldovean într-o postare video pe pagina de socializare a Guvernului.
Oficialul moldovean a mai menţionat că, pe parcursul zilei de joi, 19 martie, se va deplasa în regiunea de nord pentru a verifica personal situaţia şi pentru a se asigura că lucrurile funcţionează corect pentru fiecare comunitate.
Totodată, autorităţile au specificat că în zona Naslavcea şi Cosăuţi nu există depăşiri ale normei minime de produse petroliere şi „de asemenea consumul chimic de oxigen este în limitele normale. Toţi ceilalţi parametri de asemenea sunt în limitele normale, ceea ce indică că apa poate fi utilizată pentru consum, deci ca apă potabilă”.
Potrivit ministrului Mediului de la Chişinău, Gheorghe Hajder, personalul implicat în procesul de curăţare a râului Nistru, în aceste momente, „sunt în proces de spălare a tuturor ţevilor, instalare şi integrare a cărbunelui, fiind o nouă metodă sau o metodă suplimentară de tratare, având în vedere că avem aceste substanţe pe Nistru, să ne asigurăm că apa este tratată suplimentar”.
Cărbunele folosit la curăţarea ţevilor a venit din România, fiind rezultatul unei decizii comune între specialiştii din Republica Moldova şi cei din statul vecin, a menţionat în context ministrul Hajder.
Amintim că, la 7 martie curent, autorităţile ucrainene au anunţat un atac masiv al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, cu circa 200 de drone şi 60 de rachete. Printre obiectivele bombardate de ruşi s-a numărat şi centrala hidroelectrică din Novodnestrovsk, amplasată în regiunea Cernăuţi şi aflată la circa 25 km de Naslavcea, localitate situată în cel mai nordic punct al Republicii Moldova.
Ulterior, la câteva zile de la atacul rusesc, pe 10 martie, pe râul Nistru au apărut pete de petrol tehnic, în apropierea satului ucrainean Liadova. În aceeaşi zi au fost depistate pete de petrol şi în regiunea de nord a Republicii Moldova, fiind prelevate atunci şi primele probe de apă.
În săptămâna următoare, cu ajutorul specialiştilor din România, autorităţile de la Chişinău au instalat filtre şi baraje pe Nistru pentru a împiedica deplasarea poluantului.
Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă de mediu pe bazinul fluviului Nistru pentru o perioadă de 15 zile, iar mai multe localităţi din nordul Republicii Moldova au rămas fără aprovizionare cu apă din râu.