Persoane care au vizitat „lumea cealaltă”… s-au întors profund schimbate
alte articole
La vârsta de treizeci şi şapte de ani, Ned Dougherty părea să aibă totul: un Mercedes-Benz, un avion privat şi un club de noapte renumit în Hamptons. Apoi s-a întâlnit cu moartea, şi nimic nu a mai fost ca înainte.
Pe 2 iulie 1984, după o altercaţie cu un asociat, Dougherty s-a prăbuşit pe trotuar. A avut senzaţia că se afundă într-o prăpastie întunecată şi fără sfârşit. Dosarele medicale indică faptul că a suferit un stop respirator, urmat de unul cardiac, şi că a rămas în moarte clinică timp de o oră şi şase minute. „Eram literalmente mort, în toate sensurile cuvântului”, a mărturisit Ned Dougherty pentru Epoch Times.
„Şi călătoria mea în lumea de dincolo a început.”
Potrivit lui Ned, conştiinţa lui a părăsit corpul, a traversat o altă dimensiune, apoi a fost învăluită de o lumină aurie strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele, dar fără a provoca nici cea mai mică durere.
El povesteşte că a fost apoi însoţit de cel mai bun prieten al său, Daniel McCampbell, care murise în timpul războiului din Vietnam. Daniel i-ar fi spus: „Sunt aici să-ţi arăt calea. O misiune te aşteaptă în această viaţă.”
După ce s-a trezit, Ned Dougherty devenise un alt om. Şi-a vândut localurile, a renunţat la droguri şi la alcool şi a început să facă voluntariat. A acceptat chiar şi sarcini pe care le dispreţuia odinioară, cum ar fi să ducă gunoiul, să cureţe toaletele sau să dirijeze traficul. De patruzeci de ani, el vorbeşte şi scrie despre experienţa sa, nu pentru a convinge pe cineva, ci pentru că este convins că s-a întors cu o misiune.
Transformarea lui Ned Dougherty nu are nimic excepţional.
79% dintre persoanele care au trăit NDE au făcut schimbări majore până la moderate în viaţa lor
Un studiu realizat în 2024 de Near-Death Experience Research Foundation, cea mai vastă bază de date existentă pe această temă, a arătat că aproape 80% dintre persoanele care au trăit o experienţă de moarte iminentă raportează schimbări de viaţă importante sau moderate după întoarcerea lor: noi priorităţi, schimbări profesionale, chiar şi o transformare completă a viziunii lor asupra lumii. Aceste efecte ulterioare sunt atât de constante de-a lungul deceniilor încât au dat naştere unor programe întregi de cercetare.
„Aceste persoane s-au transformat profund”, a declarat dr. Jeffrey Long, care studiază experienţele de moarte iminentă (EMI) de treizeci de ani, în cadrul unui interviu pentru recentul documentar Final Hours.
S-a întors… dar nu a mai fost niciodată acelaşi
Într-un studiu important publicat în The Lancet, dr. Pim van Lommel şi echipa sa au intervievat supravieţuitori de stop cardiac la doi ani, apoi la opt ani după experienţele lor de moarte iminentă. Cercetătorii au constatat la aceştia o transformare constantă.
În comparaţie cu persoanele care nu au trăit o experienţă de moarte iminentă, cele care au trecut printr-o astfel de experienţă se temeau mult mai puţin de moarte, credeau mai mult într-o viaţă de după moarte, erau mai interesate de sensul existenţei şi simţeau mai multă iubire şi compasiune.
Aceste efecte pozitive au persistat şi chiar s-au intensificat în cadrul urmăririi efectuate opt ani mai târziu, ceea ce sugerează o modificare fundamentală şi durabilă a conştiinţei lor, mai degrabă decât o reacţie psihologică temporară.
Cel mai vechi set de date pe această temă, condus de psihiatrul Bruce Greyson la Universitatea din Virginia, a comparat atitudinile persoanelor chestionate la momentul admiterii lor în studiu şi apoi după douăzeci de ani. Schimbările erau încă prezente. La două decenii după experienţa lor, aceste persoane rămâneau mai orientate spre a-i ajuta pe ceilalţi şi mai puţin atrase de obiectivele de succes pe care majoritatea oamenilor le urmăresc toată viaţa.
Bruce Greyson a concluzionat că experienţele de moarte iminentă sunt „neobişnuite prin durata îndelungată a schimbărilor de atitudine”. Majoritatea experienţelor marcante din viaţă îşi pierd din intensitate odată cu trecerea timpului, dar aceste transformări par să dureze.
De ce? Pentru că aceste persoane extrag din experienţa lor trei elemente fundamentale.
În cel mai amplu studiu realizat vreodată asupra efectelor ulterioare ale EMI, publicat în 2024 în revista Resuscitation, Jeffrey Long a comparat 834 de persoane care au trăit o experienţă de moarte iminentă cu 42 de martori care au fost la un pas de moarte fără a trăi însă o astfel de experienţă.
Trei elemente reveneau constant în analiza sa şi în mărturiile colectate, ca factori ai schimbării. Primul este cel pe care se opresc majoritatea analizelor privind EMI. Celelalte două sunt cele care reconstruiesc cu adevărat o existenţă.
1. Există conştiinţă după moarte
Primul lucru pe care îl relatează aproape toate persoanele implicate este descoperirea, chiar în momentul experienţei, că sfârşitul corpului nu este sfârşitul conştiinţei.
Dougherty povesteşte că a plutit în afara corpului şi a observat că paramedicii se agitau în jurul „cadavrului” lui în faţa clubului său de noapte. Alţii descriu că şi-au părăsit corpul într-o sală de operaţie, într-o maşină sau într-un pat de spital, percepând în acelaşi timp scena cu o claritate extraordinară. Mulţi afirmă că aceasta părea mai reală decât realitatea însăşi.
În analiza sa a peste 200 de observaţii de experienţe extracorporale din baza lui de date, Jeffrey Long a constatat că peste 98% din elementele văzute şi auzite de persoane în timp ce erau clinic inconştiente s-au dovedit a fi exacte până în cele mai mici detalii.
2. S-a întors cu o misiune
Al doilea element este cel care transformă experienţa într-un nou mod de viaţă.
Ned Dougherty şi-a abandonat vechea existenţă pentru a-i ajuta pe ceilalţi. El a expliat că, în timpul experienţei în apropierea morţii (EMI - NDE - Near-Death Experience), o fiinţă de lumină i-ar fi cerut să se dedice activităţilor caritabile şi misionare şi să facă din rugăciune un obicei regulat în viaţa sa. Ulterior, a renunţat la droguri şi la alcool şi şi-a dedicat treizeci de ani dezvăluind şi scriind despre experienţa lui, cu speranţa să-i inspire pe alţii. Mai târziu, va scrie în cartea sa Fast Lane to Heaven: „Misiunea mea nu mi-a fost clar definită la început, dar constat astăzi că prinde contur tot mai mult în fiecare zi. ”
Un alt caz binecunoscut: cel al lui Dannion Brinkley, lovit de fulger pe 17 septembrie 1975 în timp ce vorbea la telefon în Aiken, Carolina de Sud. A rămas în moarte clinică timp de 28 de minute. El povesteşte că nişte fiinţe de lumină i-au cerut să folosească ceea ce învăţase pentru a ajuta persoanele aflate la sfârşitul vieţii.
În 1997, a cofondat o organizaţie non-profit, The Twilight Brigade, menită să se asigure că niciun veteran nu moare singur. A efectuat peste 34.000 de ore de voluntariat în îngrijiri paliative şi a fost alături de 2.000 de persoane în ultimele lor zile.
Noua misiune a fiecărei persoane care a trăit o EMI pare reconstruită de la zero, adesea cu preţul unor sacrificii personale grele: carieră abandonată, afacere lăsată în urmă, decenii de muncă neremunerată. Acest tipar revine cu o asemenea regularitate încât cercetători precum Jeffrey Long îl consideră acum o caracteristică esenţială a fenomenului, şi nu un simplu efect secundar neaşteptat.
3. O îndrumare superioară
Unele persoane se întorc dintr-o experienţă de moarte iminentă nu doar cu o misiune, ci şi cu o etică morală mai înaltă şi o viziune mai clară asupra modului de a trăi corect.
Uneori, mesajul este transmis de un prieten decedat, cum a fost cazul lui Ned Dougherty. Alteori, de ceea ce ei descriu ca fiind fiinţe de lumină. Conţinutul mesajului variază, dar structura lui rămâne aceeaşi: persoana îşi revede viaţa, adesea sub forma unei treceri în revistă panoramice a existenţei sale, din perspectiva persoanelor pe care le-a afectat. Simte ce le-a făcut celorlalţi şi se vede confruntată cu o formă de normă morală universală, dobândind astfel o înţelegere intuitivă a binelui şi a răului.
Această trecere în revistă a vieţii face ca efectele să fie atât de durabile. Transformarea nu se bazează pur şi simplu pe credinţa într-o viaţă de după moarte — mulţi cred în aceasta fără a-şi schimba comportamentul. Ea se bazează pe experienţa de a fi fost văzut, din punctul de vedere al fiecărei vieţi pe care am atins-o, apoi evaluat în funcţie de un ideal de bunătate pe care nu-l putem considera o simplă invenţie personală.
Combinaţia acestor trei elemente, reunite într-o singură experienţă, este cea care transformă o existenţă.
Acest model apare oriunde îşi îndreaptă cercetătorii privirea, indiferent de cultura, vârsta sau credinţele anterioare ale persoanelor implicate.
Dr Jeffrey Long a precizat: Eu însumi am observat acest fenomen. De şase luni, lucrez la documentarul Final Hours. Am întâlnit un fost neurochirurg de la Harvard care a intrat în comă din cauza unei meningite, un lansator universitar a cărui inimă s-a oprit în timpul unei operaţii, o tânără victimă a unei coliziuni frontale şi un pacient cu cancer ale cărui organe au încetat să mai funcţioneze la terapie intensivă.
Toţi au murit, s-au întors... şi s-au schimbat pentru totdeauna.
Experienţele lor nu aveau nimic în comun, dar consecinţele erau similare.
Documentaru Final Hours continuă seria Where Does Consciousness Come From? („De unde vine conştiinţa?”, NDLR) şi încearcă să transmită ceva greu de exprimat în cuvinte: modul în care vorbesc aceste persoane, ceea ce dezvăluie feţele lor, acea seninătate particulară a cuiva care nu mai are teamă de moarte şi care a găsit un nou sens al vieţii sale.
Dr. Yuhong Dong a contribuit la acest articol.
