"Opera unor criminali economici: Aşa-zisa criză (a carburanţilor)" - Profesor de economie, ieşire dură la adresa guvernanţilor

Profesorul de economie Bogdan Glăvan a vorbit, pe pagina sa de Facebook, despre "opera unor criminali economici: aşa-zisa criză" după ce toată presa a titrat "Guvernul declară stare de criză la carburanţi".
Redăm mai jos analiza economistului:
Orice cetăţean cu doi neuroni trebuie să se întrebe: Care criză? De unde vine criza?
Fiindcă preţul petrolului este încă sub maximul atins în istorie, mai exact sub 100 de dolari barilul în momentul în care scriu aceste rânduri, în timp ce maximul istoric a fost cu 50% mai mare, adică de aproape 150 dolari/baril în anul 2008, adică în urmă cu 18 ani.
Şi, vă daţi seama, în 18 ani s-a mai devalorizat şi săracul dolarul, deci preţul de acum al petrolului este, în termen comparabili (adică în dolari constanţi ca putere de cumpărare) muuult mai mic decât maximul istoric atins acum 18 ani.
Repet, acum 18 ani, când nu a fost criză. Sau cel puţin, nu-mi amintesc eu ca guvernul de atunci să declare stare de criză, şoc şi groază.
Doar această simplă observaţie este suficientă pentru a ne întreba: vă daţi seama în ce hal suntem luaţi de proşti, în ce hal suntem minţiţi, manipulaţi?
Dar, totuşi, care e problema care se ascunde, în ce constă manipularea? Fiindcă o problemă există, ba chiar una mare, altminteri nu am dezbate atât.
Problema este, stimaţi cititori, că preţul carburanţilor a ajuns, într-adevăr, la un maxim istoric. Pe la 9-10 lei litrul, în vreme ce în anul 2008 preţul era 4 lei/litru.
Însă nu a ajuns la 9-10 lei fiindcă a explodat preţul petrolului, fiindcă este vreo criză autentică. Nu. Din contră.
Preţul carburanţilor este de 9-10 lei EXCLUSIV DIN CAUZA GUVERNULUI, din cauza acestui guvern şi a altor guverne.
De ce este preţul carburanţilor mai mult decât dublu faţă de anul 2008, deşi petrolul este mai ieftin decât atunci? Din două motive:
TAXELE ŞI INFLAŢIA.
Altfel spus, dacă tot ne place să vânturăm cuvântul criză, atunci ne aflăm în faţa unei crize planificată chiar de statul român.
Statul român a tot crescut birurile, a tipărit bani şi a declanşat cea mai mare inflaţie din ultimii 20 de ani. Efectele asupra preţului benzinei şi motorinei au fost camuflate tocmai datorită ieftinirii petrolului în ultimii ani.
Ia să ne concentrăm: aţi auzit vreun ministru să anunţe, atunci când petrolul a fost 40 de dolari sau chiar mai ieftin, începerea unei sărbători naţionale, a festivalului motorinei sau ceva de genul acesta? Ştiţi să se fi ieftinit benzina atunci? Nu. Absolut deloc. În timp ce petrolul se ieftinea, guvernanţii făceau inflaţie şi măreau birurile an după an după an. Şi se lăudau că inflaţia o să scadă. Tot o să scadă - ni se spune din 2022 - şi tot 10% este ritmul ei anual, ba chiar îl va depăşi acum.
Deci, când petrolul a fost ieftin, nu am auzit guvernul să organizeze festivalul motorinei. Însă, ce să vezi, acum că petrolul s-a scumpit niţel, brusc este criză! Adevărul este că nu e nici o criză, ci doar ni se evidenţiază efectele depline ale devalorizării, falsificării banilor şi creşterii birurilor din ultimii ani. Da, benzina şi motorina sunt la cote istorice, exclusiv din vina statului. Dacă statul nu ar fi devalorizat leul şi nu ar fi mărit taxele, astăzi preţul motorinei ar fi fost mai mic de 4 lei, mai mic decât în 2008.
Deci, măreaţa coaliţie ne livrează o bătaie de joc grosolană, ne prosteşte ca pe ultimii oameni, declarând o criză care este opera propriilor politici. Ea declară o CRIZĂ tocmai pentru a-şi şterge urmele crimelor economice, prinzând prilejul să dea vina pe străini pentru efectele dezastruoase ale propriilor politici.
Bomboana de pe colivă: cică statul declară CRIZĂ ca să ia măsuri pentru o combate speculanţii. Bezna minţii. Suprema imbecilizare colectivă.
Oameni buni, cel mai mare lanţ de benzinării din România aparţine chiar statului român, mă rog, aparţine parţial, dar aparţine. Statul deţine 20% din OMV Petrom, statul român are oameni în conducerea companiei. Ce vor să ne spună nomenclaturiştii care turuie împotriva speculanţilor? Că chiar ei, nomenclaturiştii care patronează benzinăriile sunt cei care fură consumatorii?! Bezna minţii, încă o dată.
Adevărul este că nici o companie serioasă nu speculează nimic. Nici un ministru nu este în stare să indice nici măcar un speculant. Preţul motorinei nu a crescut din cauza speculanţilor inexistenţi, ci din pricina inflaţiei şi a birurilor puse la cale de guverne.
P.S. Nu e nici o diferenţă între retorica nomenclaturiştilor care călăresc România şi retorica economică a celor care călăresc poporul iranian.