Kremlinul nu se grăbeşte cu "armistiţiul de Crăciun" propus de Ucraina: "Întrebarea e dacă ajungem cu Trump la un acord"

Kremlinul a declarat marţi că armistiţiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau nu a unui acord de pace.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Kievul susţine ideea unui armistiţiu, în special pentru atacurile asupra infrastructurii energetice, în perioada Crăciunului.
Întrebat despre această idee, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Întrebarea acum este dacă noi, aşa cum spune preşedintele (Donald) Trump, vom ajunge la un acord sau nu”.
Peskov a afirmat că este puţin probabil ca Rusia să participe la un astfel de armistiţiu dacă Ucraina se concentrează pe „soluţii pe termen scurt, neviabile”, în loc de o soluţie durabilă.
„Vrem pace. Nu vrem un armistiţiu care să ofere Ucrainei o pauză şi să se pregătească pentru continuarea războiului. Vrem să oprim acest război, să ne atingem obiectivele, să ne asigurăm interesele şi să garantăm pacea în Europa pentru viitor. Asta vrem”, a declarat Peskov reporterilor, potrivit Reuters.
Peskov a menţionat că Moscova nu a văzut încă detaliile propunerilor privind garanţiile de securitate în stil NATO pentru Ucraina, pe care oficialii americani şi europeni au spus că Washingtonul s-a oferit să le furnizeze.