SUA suspendă acordul tehnologic cu Marea Britanie [Financial Times]

Donald Trump şi Keir Starmer, în momentul semnării Acordului pentru prosperitate tehnologică, septembrie 2025 (Getty Images)
Redacţia
16.12.2025
Donald Trump şi Keir Starmer, în momentul semnării Acordului pentru prosperitate tehnologică, septembrie 2025 (Getty Images)
Redacţia
16.12.2025

Statele Unite au suspendat acordul tehnologic încheiat cu Marea Britanie la începutul acestui an, care avea ca scop consolidarea relaţiilor în domeniul inteligenţei artificiale, al calculului cuantic şi al energiei nucleare civile, a relatat luni Financial Times, potrivit Reuters.

Oficialii britanici au confirmat luni că SUA a suspendat acordul săptămâna trecută, adăugând că administraţia preşedintelui american Donald Trump a făcut presiuni pentru ca Marea Britanie să facă concesii în domenii comerciale din afara parteneriatului tehnologic.

Potrivit sursei citate, oficialii americani erau din ce în ce mai frustraţi de lipsa de voinţă a Marii Britanii de a aborda aşa-numitele bariere netarifare, inclusiv normele şi reglementările care guvernează produsele alimentare şi industriale.

„Relaţia noastră specială cu SUA rămâne puternică, iar Marea Britanie este ferm angajată să se asigure că acordul Tech Prosperity Deal oferă oportunităţi pentru oamenii muncitori din ambele ţări”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic.

Casa Albă nu a răspuns imediat la solicitarea de a comenta.

Ambele ţări au convenit asupra „Acordului de prosperitate tehnologică” privind inteligenţa artificială, calculul cuantic şi energia nucleară civilă în timpul vizitei lui Trump în Marea Britanie în septembrie.

SUA este cel mai mare partener comercial al Marii Britanii, iar marile companii de tehnologie americane au investit deja miliarde de dolari în operaţiunile lor din Marea Britanie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor