Justiţie capturată: "Patru ani de la operaţiunea de kompromat orchestrată de Poliţie în complicitate cu politicieni şi un trust de presă şi..."

Jurnalista de investigaţii Emilia Şercan a atras atenţia că, deşi s-au împlinit patru ani de la operaţiunea de kompromat orchestrată împotriva sa de Poliţia Română în complicitate cu nişte politicieni şi un trust de presă, nici până acum Justiţia nu şi-a făcut treaba.

"Au fost nişte ani apăsători, în care am încercat să nu renunţ la a-mi găsi dreptatea, deşi a fost al naibii de greu. M-am luptat cu un întreg sistem, dar m-am luptat şi cu mine", a mărturisit Emilia Şercan.

Jurnalista a rememorat întreaga poveste:

Pe 17 februarie 2022, reclamam la poliţie că o persoană necunoscută mie deţine 5 fotografii ale mele, furate în condiţii necunoscute.

La ora 10:29 i-am dat unei poliţiste o dovadă – o captură de ecran a mesajului în care îmi erau trimise cele 5 fotografii furate.

Acea dovadă, devenită probă într-un dosar penal, era publicată la ora 14:51 pe site-ul infractorului Cristian Rizea, iar mai apoi era preluată de zeci de site-uri din grupul media Realitatea Plus.

Kompromatul este o tehnică folosită în statele autoritare, în care materiale compromiţătoare – reale sau inventate – sunt utilizate pentru a discredita, intimida sau reduce la tăcere oponenţii (de orice natură ar fi ei).

În cazul meu, kompromatul a fost pus la cale în instituţia care ar trebui să fie pusă în slujba cetăţenilor: Poliţia.

A doua zi, pe 18 februarie 2022, am aflat că acea captură de ecran a fost scursă din Poliţie şi publicată de Rizea. Evident, am depus o plângere penală pentru divulgare de date secrete sau care nu sunt destinate publicităţii.

Din 18 februarie 2022 a început bătălia mea cu statul, cu Sistemul.

În toată această perioadă, procurorii au folosit diverse tertipuri ca să îngroape dosarul în care am reclamat divulgarea probei.

Scopul procurorilor nu a fost să descopere adevărul, ci să-i protejeze pe poliţiştii şi politicienii implicaţi în operaţiunea de kompromat.

Am scris în aceşti ani zeci de cereri, memorii şi plângeri în care am încercat să blochez închiderea dosarelor. Nu am reuşit, iar dosarele au fost clasate în 2023.

În 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi Curtea de Apel Bucureşti (CAB) mi-au dat dreptate punctual la toate lucrurile pe care le-am contestat prin plângeri şi memorii şi au decis, concordant, să redeschidă dosarele, dispunând că ele să fie reunite şi cercetate la Parchetul General.

Cele două judecătoare de la ÎCCJ şi CAB mi-au redat nu doar speranţa, ci mi-au salvat mintea şi sufletul.

Din octombrie 2024, dosarul de kompromat, reunit, se află la Parchetul General în investigarea procurorului Marius Iacob.

În întreg anul 2025, în acest dosar NU s-a făcut nimic. Nici măcar o adresă nu a fost scrisă şi semnată.

Nimic.

Un an de zile irosit, un an care a trecut în favoarea unor infractori şi în defavoarea mea.

Dar, na, cred că Marius Iacob a muncit pe brânci ca să afle cum au influenţat ruşii alegerile din noiembrie 2024 şi de asta nu a avut timp de dosarul meu.

Pe 14 februarie 2025, cu doar trei zile înainte să intervină termenul general de prescripţie, am înregistrat la Tribunalul Bucureşti trei dosare de răspundere delictuală civilă.

Dacă vinovaţii nu vor ajunge să plătească penal, măcar în civil să plătească.

Primul dosar e împotriva Poliţiei Române, a Poliţiei Capitalei şi a poliţiştilor care şi-au trimis proba pe WhatsApp şi au facilitat scurgerea probei.

Al doilea e deschis împotriva mai multor companii din grupul Realitatea Plus sau conectate la acesta şi a responsabililor editoriali, care au fost părtaşi la distribuirea fotografiilor mele şi au amplificat operaţiunea de kompromat.

În cel de-al treilea l-am dat în judecată pe infractorul Cristian Rizea, cel care a fost folosit de Poliţie şi de anumiţi oameni politici pentru a pune la cale kompromatul.

Dincolo de bătălia juridică, dusă şi în penal şi în civil, am încercat să procesez tot ceea ce mi s-a întâmplat în aceşti ani.

Riposta celor despre care am scris a trecut de la intimidare la distrugerea reputaţiei mele, iar în final a ajuns ca discreditarea mea să fie normalizată, pentru că nu au obţinut ceea ce au sperat: să mă reducă la tăcere.

Un întreg mecanism finanţat cu mulţi bani, pompaţi deopotrivă de PNL şi PSD, a încercat să schimbe atenţia de la investigaţiile mele la credibilitatea mea morală.

Doar că, cu cât m-au lovit mai tare, cu atât m-au întărit mai mult şi cu atât mi-au consolidat convingerea că ceea ce fac este corect şi necesar.

Iar această convingerea e suficientă să îmi văd mai departe de ceea ce ştiu să fac mai bine: să investighez nemernici.