Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Curtea de Conturi a descoperit nereguli majore la renovarea vilei din Aviatorilor 86, clădire care ar fi fost iniţial rezervată fostului preşedinte Iohannis

Palatul Imparatului (Recorder)
Ana Ion
04.02.2026
Palatul Imparatului (Recorder)
Ana Ion
04.02.2026

Curtea de Conturi a constatat mai multe abateri contabile şi administrative în gestionarea investiţiilor realizate de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) la vila situată în Bulevardul Aviatorilor, nr. 86, cea despre care presa a scris că ar fi fost pregătită pentru a deveni reşedinţa lui Klaus Iohannis după ce acestuia i s-ar fi terminat mandatul de preşedinte.

Potrivit Libertatea, Curtea de Conturi a României a constatat deficienţe semnificative în modul în care RA-APPS a administrat investiţiile aflate în curs de execuţie în perioada 2023-2024. Mai exact, RA-APPS nu a asigurat funcţionarea eficientă a sistemului de control intern, ceea ce a generat „numeroase neconformităţi contabile şi administrative”, reiese din raportul Curţii publicat în ianuarie 2026.

Auditorii au semnalat nereguli în modul în care RA-APPS a ţinut evidenţa contabilă a investiţiilor realizate la imobilul supranumit "palatul împăratului", una dintre cele mai costisitoare investiţii ale regiei. Deşi în documentele oficiale aprobate, investiţia apare ca un singur obiectiv de reabilitare şi modernizare, inclus în programele de investiţii pe anii 2023 şi 2024, în contabilitatea regiei, aceasta este fragmentată în zeci de poziţii distincte.

Potrivit auditorilor, pentru acelaşi obiectiv de investiţii au fost înregistrate 51 de poziţii contabile diferite, cu o valoare totală de peste 32 de milioane de lei, grupate în opt analitice separate ale contului „Imobilizări corporale în curs de execuţie”. Această abordare face imposibilă urmărirea clară a cheltuielilor efectuate, a stadiului real al lucrărilor şi a corelării acestora cu obiectivul de investiţii aprobat.

Curtea de Conturi atrage atenţia că o astfel de evidenţă fragmentată afectează transparenţa utilizării fondurilor publice şi creează riscuri de raportare eronată, dublare a cheltuielilor sau lipsă de control asupra investiţiilor în derulare. Auditorii subliniază că evidenţa investiţiilor trebuie să permită o trasabilitate clară a fiecărei sume cheltuite, în funcţie de obiectivul concret aprobat prin programele anuale de investiţii, se arată în documentul citat.

În acest context, Curtea de Conturi a cerut conducerii RA-APPS să introducă reguli clare de verificare şi urmărire a cheltuielilor, astfel încât lucrările de renovare şi modernizare aflate în desfăşurare să fie evidenţiate coerent, separat pentru fiecare tip de lucrare, astfel încât să se poată vedea exact pentru ce au fost folosiţi banii publici alocaţi renovării vilei respective.

Articolul integral poate fi citit aici.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor