Consilierul lui Nicuşor Dan: Grafitul la Baia de Fier, magneziu la Budureasa şi cupru la Rovina - proiecte strategice

Consilierul prezidenţial Radu Burnete a scris luni, pe blogul său, că vizita recentă de la Washington a fost axată pe trei piloni strategici: minerale critice, energie şi relaţiile cu Congresul american.
„Uniunea Europeană importă 98% din necesarul de magneţi din pământuri rare din China. Statele Unite depind de China pentru aproximativ 70% din pământurile rare procesate.
Într-o lume în care comerţul a devenit instrument politic şi militar, iar lanţurile de aprovizionare sunt transformate în unelte de coerciţie, aceste cifre nu mai sunt statistici comerciale, ci vulnerabilităţi strategice. Vizita recentă la Washington a fost despre asta: despre locul României într-o nouă ordine economică pe care trebuie nu doar să o înţelegem, ci să o construim.
Am scris după Davos că trăim la intersecţia dintre o lume care moare şi una care se naşte. Că melancolia nu este un instrument de navigaţie. Că România trebuie să-şi construiască rezilienţa prin diplomaţie economică, putere militară şi companii mai puternice. Vizita de la Washington a fost un exerciţiu concret în acest sens — scurtă, dar densă, axată pe trei piloni strategici: minerale critice, energie şi relaţiile cu Congresul american”, a scris pe blogul său comnsilierul prezidenţial.
Mineralele critice
Departamentul de Stat a găzduit, pe 4 februarie, primul Critical Minerals Ministerial, reunind peste 50 de ţări.
„JD Vance şi Marco Rubio au propus acolo un bloc comercial al aliaţilor pentru minerale critice, menit să contracareze dominaţia chineză. SUA, UE şi Japonia au anunţat un memorandum de înţelegere care va fi semnat în următoarele 30 de zile — un angajament de a dezvolta planuri de acţiune comune pentru rezilienţa lanţurilor de aprovizionare în minerale critice.
Este un moment rar de convergenţă transatlantică într-o perioadă altfel marcată de tensiuni comerciale.
Şi aici intervine România. Sub umbrela Critical Raw Materials Act, Comisia Europeană a selectat 47 de proiecte strategice, dintre care trei sunt în România: grafit la Baia de Fier (Gorj), magneziu la Budureasa (Bihor) şi cupru la Rovina (Hunedoara)”, adaugă Radu Burnete.
Consilierul prezidenţial precizează că „România are o diversitate mare cu aproximativ 60 de minerale diferite. Avem minereuri polimetalice, zăcăminte semnificative de cupru, teluriu (un metal rar găsit în Europa), precum şi potenţial pentru pământuri rare asociate cu minereurile de cupru, titan şi zirconiu”.
„România şi-a cartografiat resursele minerale acum zeci de ani, cu tehnologia de atunci. Nu ştim suficient despre toate resursele noastre minerale. De aceea, una dintre cele mai importante întâlniri ale vizitei a fost cea exploratorie cu US Geological Survey (USGS), lider mondial în cartografiere geologică.
Astăzi, cartografierile preliminare se fac cu tehnologie satelitară sau din avioane echipate cu senzori de care noi nu dispunem. Un parteneriat cu USGS ne-ar permite să avem, pentru prima dată în decenii, o imagine actualizată a resurselor noastre. Fără această imagine, orice discuţie despre exploatare rămâne speculativă”, mai scrie Radu Burnete.
Potrivit oficialului, obiectivul discuţiilor bilaterale este limpede: ca în parteneriat comercial, companii americane şi române să extragă şi să rafineze aceste materii prime pe teritoriul României, cu dublu beneficiu”.
„Pe de o parte, România îşi satisface nevoia internă pentru că avem o industrie auto importantă (Dacia şi Ford), avem Prime Batteries Technology care are lângă Bucureşti prima fabrică de baterii litiu-ion din Europa de Sud-Est cu o capacitate de 2,3 GWh şi planuri de extindere la 6 GWh, vom investi masiv în industria de apărare şi avem nevoie urgentă de a moderniza întreaga reţea de transport şi distribuţie a energiei electrice.
Toate aceste industrii consumă cupru, magneziu, litiu şi alte minerale critice. Pe de altă parte, surplusul poate fi exportat în SUA sau în Europa, echilibrând deficitul nostru comercial şi integrându-ne în lanţurile de aprovizionare occidentale.
Prezenţa unor companii mari americane în România ar avea şi un efect strategic: ar da Washingtonului un motiv suplimentar să considere România un aliat de nădejde, nu doar pe dimensiunea militară, ci şi pe cea economică.
Iar pentru noi, ar însemna că suntem mai puţin vulnerabili la un posibil şantaj prin controlul resurselor de către puteri care nu ne vor binele”, afirmă Burnete.
El spune că partenerii americani au înţeles foarte bine că „România este parte a Uniunii, care are propriile strategii şi nevoi. Orice înţelegere bilaterală trebuie să se înscrie în demersurile UE”.
„Pe acest dosar, Washingtonul şi Bruxellesul sunt complet aliniate — dovadă fiind şi memorandumul SUA-UE-Japonia anunţat pe 4 februarie.
Nu în ultimul rând este necesar să ieşim din paradigma simplistă cu 'ne vindem resursele'. Toate resursele României sunt şi vor fi exploatate respectând legislaţia şi suveranitatea noastră”, adaugă consilierul prezidenţial.
El menţionează că toţi cei care „le exploatează, companii locale sau din alte ţări, vor plăti statului român redevenţe, vor angaja oameni aici şi vor plăti impozite aici, vor trebui să respecte normele de mediu române şi europene.
Mai mult, obiectivul României nu este pur şi simplu să extragă resurse şi să le exporte, ci să le proceseze şi să le rafineze pentru a exporta produse finite cu valoare adăugată mai mare. Noi nu avem la noi în ţară mereu capitalul sau tehnologia necesare pentru a face repede aceste investiţii şi de aici nevoia şi oportunitatea de a face asta împreună cu companii din state aliate”.
Energia nucleară şi coridorul vertical
Radu Burnete a avut o întâlnire cu Joshua Volz, emisarul special al Departamentului Energiei pentru integrare energetică globală şi s-au axat pe două mari teme: energia nucleară şi Coridorul Vertical de gaze.
„În domeniul nuclear, România este într-o cursă de lungă durată. Nuclearelectrica planifică investiţii de peste 20 de miliarde de euro în următorul deceniu.
Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă, cu o capacitate individuală de 650 MW, sunt în proces de retehnologizare. Contractul de inginerie a fost semnat în noiembrie 2024, iar lucrările de construcţie civilă au început în septembrie 2025.
Obiectivul este extinderea duratei de viaţă cu încă 30 de ani. Reactoarele 3 şi 4, cu o capacitate de câte 700 MW fiecare şi un cost estimat de 8 miliarde de dolari, au ca ţintă deceniul următor pentru punerea în funcţiune.
România construieşte alături de parteneri americani şase reactoare mici modulare (SMR) la Doiceşti. Dacă totul merge conform planurilor, vor fi operaţionale tot în deceniul următor”, mai scrie Burnete.
El atrage atenţia că nu suntem singurii în această cursă.
„Polonia şi Cehia au proiecte similare, iar la Helsinki finlandezii ne spuneau că studiază SMR-urile pentru sistemele de încălzire centralizată. Am trecut în revistă cu oficialii DOE stadiul tuturor acestor proiecte şi ce putem face pentru a le accelera.
Cel de-al doilea subiect a fost Coridorul Vertical, o infrastructură de transport de gaze care porneşte din Grecia, trece prin Bulgaria şi România şi, bifurcându-se, ajunge în Moldova şi Ucraina spre nord, respectiv în Ungaria, Slovacia şi Austria spre vest.
Menirea acestui coridor este să aducă în Europa Centrală şi de Est LNG american, înlocuind dependenţa de gazul rusesc. Dimensiunea comercială este semnificativă: dacă funcţionează la capacitatea planificată, coridorul ar putea genera vânzări de gaz american de circa 1,9 miliarde de dolari anual.
Capacitatea actuală este de aproximativ 5 miliarde de metri cubi pe an, cu obiectivul de a ajunge la 10 miliarde”, anunţă Burnete.
„România are o poziţie privilegiată”
„Suntem punctul din care el se bifurcă spre nord şi vest, dar suntem şi singurul producător de gaze de-a lungul său. Producţia internă ne acoperă în mare consumul, ceea ce ne face un jucător diferit de vecinii noştri pentru că nu suntem doar ţară de tranzit sau posibil consumator, ci şi contribuitori la o piaţă regională lichidă. În cazul în care consumul creşte sau apar perturbări de aprovizionare, avem această opţiune”, afirmă consilierul prezidenţial.
România a mai discutat cu SUA şi despre investiţiile necesare în următorii ani în interconexiuni şi creşterea capacităţii coridorului şi cum pot fi finanţate, păstrând totuşi costurile de transport de-a lungul coridorului într-o bandă de competitivitate cu alte rute de transport al gazului.
S-a discutat şi despre situaţia pieţei regionale de gaze şi cum poate deveni mai lichidă şi cu suficientă ofertă astfel încât ţările europene să nu mai poată fi şantajate cu accesul la resurse esenţiale pentru economiile lor.
Discuţii în Congres şi o voce unitară
Alături de ministra de Externe Oana Ţoiu, senatorul Titus Corlăţean şi cancelarul guvernului Mihai Jurcă, Radu Burnete s-a întâlnit cu doi importanţi reprezentanţi ai Congresului: Mike Rogers, preşedintele Comisiei de Apărare, şi Bruce Westerman, preşedintele Comisiei pentru Resurse Naturale din Camera Reprezentanţilor.
„Discuţiile s-au axat pe consolidarea parteneriatului economic, investiţii comune în industria de apărare şi securizarea lanţurilor critice de aprovizionare. Ambii reprezentanţi au vizitat România în trecut şi i-am invitat să o facă şi în viitorul apropiat.
Ceva care merită subliniat: am fost acolo o ministră USR, un senator PSD, cancelarul guvernului şi consilierul economic al preşedintelui. Am vorbit o singură limbă. Aceeaşi normalitate despre care am scris şi după Davos. Unitatea în politică externă, dincolo de tensiunile politice de acasă, este un lucru normal şi necesar”, precizează consilierul prezidenţial.
Ce urmează
Comerţul bilateral România-SUA este încă modest în raport cu potenţialul — aproximativ 3,7 miliarde de dolari în 2024, din care exporturi româneşti de circa 2,5 miliarde, a precizat Radu Burnete.
„Pentru o ţară cu un deficit comercial de peste 33 de miliarde de euro, deschiderea unor noi canale de export nu este un exerciţiu academic, ci o necesitate economică.
Vizita de la Washington a fost precedată şi de una a Camerei de Comerţ Americane în România, cu o săptămână înainte, de unde mesajul a fost similar şi pozitiv. Sunt semne că pe această direcţie există interes reciproc şi voinţă politică de ambele părţi.
Dwight Eisenhower spunea în 1953 (într-un discurs despre securitate naţională care merită citit în întregime) că fundamentul puterii militare este puterea economică. Adevărul acesta este şi mai evident astăzi, când liniile de front nu mai sunt doar geografice, ci trec prin lanţuri de aprovizionare, reţele energetice şi pieţe de materii prime”, adaugă consilierul prezidenţial.
Radu Burnete mai scrie, de asemenea, că mesajul pe care l-a primit de la Washington a fost clar. „Arhitectura globală s-a schimbat. America are nevoie de aliaţi pe care să se bazeze – aliaţi care pot contribui militar şi care sunt gata să investească într-o economie rezilientă, neexpusă presiunilor unor puteri ostile.
Răspunsul României este că Statele Unite se pot bizui pe noi, desigur într-un cadru în care apartenenţa şi rolul nostru în Uniunea Europeană sunt la fel de importante.
Vizita a fost scurtă, dar productivă. Vor urma altele, din cel mai simplu motiv: relaţia strategică şi de securitate cu SUA este profundă, dar relaţia economică bilaterală rămâne încă sub potenţialul ei. Iar în lumea care se naşte sub ochii noştri, cele două nu mai pot fi separate”, mai scrie Radu Burnete pe blogul său.