Avertismentul unui cunoscut analist: România ar putea intra în recesiune în 2026 şi nu doar tehnică

Bani (Epoch Times România)
Liliana Alexe
12.03.2026
Bani (Epoch Times România)
Liliana Alexe
12.03.2026

Preşedintele CFA (Chartered Financial Analyst) România, Adrian Codîrlaşu, consideră că România ar putea intra în recesiune în 2026, nu doar tehnică, având în vedere evoluţia consumului de la începutul acestui an.

„Am fi norocoşi dacă avem o creştere economică de 0,5% anul ăsta. Sunt şanse mari să fie un mic minus pe tot anul şi să avem recesiune, nu doar tehnică. Cifrele mi s-au părut extraordinare. Am citit de vreo trei ori comunicatul INS să văd chiar e minus 9,1 la consum. Asta mi se pare cea mai îngrijorătoare ştire de la începutul anului. Primul trimestru e posibil să fie cu minus. Mă rog, dacă ne uităm la Q3 vs Q2, e minus 0,1 şi din ajustarea sezonieră se poate face la un 0 sau un plus mic, dar probabil să avem un minus în Q1 vs Q4 anul trecut. Dar tot recesiune tehnică o să fie”, a spus, miercuri, Adrian Codîrlaşu, la dezbaterea „Cât de vulnerabili suntem la crizele geopolitice”, organizată de Asociaţia CFA România, conform Agerpres.

Potrivit analistului, este posibil să vedem o scădere a consumului şi în perioada următoare.

„Avem în ianuarie această scădere de consum care este spectaculoasă. Vedem februarie şi martie. Părerea mea, în martie o să fie iarăşi un şoc pe consum având în vedere situaţia. Avem atât creşterea preţului combustibilului deocamdată, dar şi aversiune la risc care va genera prudenţă în a cheltui. Deci, în martie ar trebui să vedem pe date din nou un şoc negativ. În februarie poate o să avem o uşoară revenire, după care iarăşi o scădere în martie a consumului”, a precizat Codîrlaşu.

Întrebat când am putea avea primele indicii cu privire la intrarea în recesiune, el a afirmat că evoluţia PIB prin primul trimestru din acest an poate da o indicaţie.

„Este necesar să avem datele din trimestru I, de creştere economică. Dacă o să avem un minus faţă de trimestru I din anul trecut, mergem probabil către o uşoară recesiune”, a mai spus Adrian Codirlaşu.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna ianuarie din 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, a scăzut atât ca serie brută cu 9,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,5%, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică (INS) date miercuri publicităţii.

Astfel, scăderea cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a fost cauzată de declinul înregistrat la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-13,8%), vânzările de produse nealimentare (-11,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,9%).

La elaborarea proiectului de buget pentru anul în curs, Guvernul a luat în calcul o creştere a economiei de 1%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos