România, cu război la graniţă. Şeful Statului Major al Apărării, pus sub urmărire penală

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta este acuzat de complicitate la uzurparea funcţiei, pe motiv că ar fi intervenit pentru suplimentarea locurilor la buget de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, în favoarea fiicei unui alt general, pentru a se angaja automat în Armată.
Potrivit comunicatului DNA, din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat că în cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiţă, şeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea şi semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al Şefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu depăşirea limitelor atribuţiilor conferite de legislaţie, în condiţiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcţiei Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.
Înscrisul oficial emis în condiţiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaţilor admişi iniţial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.
Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naţionale, prin afectarea relaţiilor instituţionale, şi, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidaţi, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale.
Surse din Justiţie au declarat pentru Epoch Times că acuzaţiile aduse lui Gheorghiţă Vlad sunt subţiri şi par însăilate.