Presiune pe judecători. Zeci de susţinători ai lui Călin Georgescu au intrat în clădire şi au scandat la uşa sălii de judecată

Călin Georgescu (Screenshot)
Călin Georgescu (Screenshot)
Zeci de susţinători ai lui Călin Georgescu au venit la Curtea de Apel Bucureşti unde se judecă un nou termen în dosarul în care acesta şi Horaţiu Potra sunt acuzaţi infracţiuni asupra ordinii constituţionale.
Protestatarii au intrat în clădirea Curţii de Apel Bucureşti. Jandarmii au păzit uşa sălii de judecată şi nu au permis accesul, procesul nefiind public. Susţinătorii lui CG au fost opriţi la uşă, unde au scandat „Călin, nevinovat”.
Nemulţumiţi că nu sunt lăsaţi să intre, aceştia au huiduit jandarmii care le blocau trecerea spre sala de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă procesul poate începe pe fond, după finalizarea procedurii de cameră preliminară.