GRIVCO a dat în judecată Epoch Times România şi pe fosta judecătoare Camelia Bogdan pentru interviuri vizând spălarea banilor fostei Securităţi

Camelia Bogdan (Epoch Times România)
Redacţia
09.03.2026
Camelia Bogdan (Epoch Times România)
Redacţia
09.03.2026

GRIVCO, companie fondată de Dan Voiculescu, a cerut instanţei să oblige publicaţia noastră, printr-o ordonanţă preşedinţială, să dea jos interviurile/materialele în care fosta judecătoare Camelia Bogdan a cerut procurorilor să investigheze cum au fost folosiţi, după Revoluţie, banii fostei Securităţi ceauşiste, mai exact, să „investigheze cu rigoare provenienţa fondurilor, circuitele de reciclare financiară şi influenţele exercitate asupra entităţilor media implicate în dosarul GRIVCO”. Totodată, GRIVCO ne-a dat în judecată şi pe fond.

Compania familiei Voiculescu vrea să ne oblige nu doar să dăm jos materialele, ci şi să nu mai publicăm nimic pe acest subiect până la judecarea procesului pe fond. Referitor la procesul pe fond, GRIVCO ne-a acţionat în instanţă atât pe noi, Epoch Times România, cât şi pe Camelia Bogdan. Până la ora actuală, nici redacţia noastră, nici Camelia Bogdan nu au fost citate şi nici nu avem încă acces la dosar, în consecinţă nu ştim exact în ce constau acuzaţiile.

Le putem deduce însă din decizia Tribunalului Bucureşti de respingere a ordonanţă preşedinţială. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Din aceasta reiese că GRIVCO le-a cerut judecătorilor să o oblige pe Camelia Bogdan „să se abţină de la formularea în mod direct de cuvinte sau expresii identice sau similare cu cele realizate în comunicările publice realizate pe pagina pârâtei Epoch Times International SRL, la adresa reclamantei, indiferent de modalitatea de comunicare a acestora, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond”, iar nouă să dăm jos şi să ascundem din cronologie toate „materialele jignitoare, defăimătoare, calomnioase sau mincinoase” publicate pe paginile noastre şi să nu mai publicăm alte informaţii de această natură până la soluţionarea procesului pe fond.

Aparent, foarte tare a deranjat materialul în care fosta judecătoare le-a solicitat procurorilor să investigheze provenienţa fondurilor fostei Securităţi. Link la interviul Cameliei Bogdan menţionat în cererea de ordonanţă, aici.

Ce a declarat Camelia Bogdan?

Reamintim că fosta judecătoare exclusă din magistratură, după ce l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu, solicită procurorilor români să investigheze cum au fost folosiţi, după Revoluţie, banii fostei Securităţi ceauşiste.

„Am solicitat procurorilor români să investigheze cu rigoare provenienţa fondurilor, circuitele de reciclare financiară şi influenţele exercitate asupra entităţilor media implicate în dosarul GRIVCO. Există indicii privind mecanisme de spălare a banilor derivate din entităţi economice controlate istoric de fosta Securitate, cu impact asupra pieţei media, mediului politic şi procedurilor judiciare”, a declarat Camelia Bogdan pentru Epoch Times.

Totodată, ea a cerut strămutarea dosarului în care GRIVCO a dat-o în judecată, precum şi recuzarea judecătorului Bogdan Arghir. În anul 2024, GRIVCO a introdus un al doilea proces de defăimare împotriva Cameliei Bogdan. Deşi aceasta a obţinut câştig de cauză în prima instanţă, societatea a declarat apel la data de 13 ianuarie 2026, cauza fiind repartizată, din nou, judecătorului Bogdan Arghir, care, potrivit fostei magistrate, este „fiul spiritual al notarului Jean Andrei, cel care s-a prezentat la sediul GRIVCO să îi legalizeze superficia, şi Laurei Andrei”, împotriva căreia Camelia Bogdan formulase o plângere la DNA în anul 2016 pentru comunicarea de date oficiale confidenţiale de la autorităţile cipriote fondatorului GRIVCO, Dan Voiculescu, pentru împiedicarea ordinelor de confiscare din GRIVCO.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis cererea de strămutare în dosarul GRIVCO nr. 30172/3/2024, prin dosarul nr. 48/1/2026, stabilind ca instanţă competentă Curtea de Apel Constanţa. Dosarul a primit deja termen la data de 4 mai 2026, la Secţia Civilă I, completul format din judecătoarele Felicia Ivan şi Diana Faur. Judecătoarea a cerut strămutarea pentru a asigura un proces echitabil, ea invocând condiţiile unui climat de ostilitate instituţională la Curtea de Apel Bucureşti.

În cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale, GRIVCO susţine că acuzaţiile de delapidare a fondurilor Securităţii, coroborate cu identificarea unui prejudiciu de 4,4 miliarde dolari, sunt calomnioase şi au ca scop discreditarea sa publică.

GRIVCO mai menţionează în cererea sa faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 365/2025, a constatat că judecătoarea Camelia Bogdan a săvârşit o infracţiune de abuz în serviciu în dosarul privatizării ICA, aplicând retroactiv o interpretare abuzivă a instrumentelor europene. Reamintim că această decizie a fost pronunţată de Lia Savonea, iar Camelia Bogdan a atacat-o inclusiv la CEDO.

Or, potrivit Cameliei Bogdan, prezumţia de nevinovăţie este garantată de art. 23 alin. (11) din Constituţie, care prevede: „Până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Fosta judecătoare punctează că nu putea fi acuzată legal că a comis o infracţiune, în absenţa unei hotărâri definitive de condamnare.

„În lipsa unei hotărâri penale definitive – iar în acest caz nu există nici măcar o trimitere în judecată – nicio autoritate a statului şi nicio parte dintr-un proces civil nu poate atribui unei persoane comiterea unei infracţiuni. Jurisprudenţa constantă a CEDO impune statelor obligaţii pozitive de a preveni şi sancţiona orice declaraţie oficială sau judiciară care sugerează vinovăţia penală înainte de o condamnare definitivă, inclusiv în proceduri civile sau disciplinare, pentru a evita ceea ce Curtea numeşte „contaminarea civilă cu concluzii penale”. În acest context, afirmaţiile GRIVCO nu doar că sunt juridic imposibile, dar riscă să transforme un litigiu civil într-un instrument de stigmatizare publică, încălcând standardele europene privind protecţia reputaţiei şi dreptul la un proces echitabil”, susţine Camelia Bogdan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos