Dorian Popa, condamnat definitiv la 8 luni cu suspendare după ce a condus sub influenţa drogurilor

Influencerul Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, joi, pentru conducere a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. Decizia judecătorilor este definitivă.
Potrivit site-ului Ministerului de Justiţie, pe parcursul unui termen de supraveghere de doi ani, Popa este obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe schimbarea locuinţei sau a locului de muncă şi să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, el va frecventa un program de reintegrare socială şi va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Domneşti sau la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Corneliu”.
Judecătorii i-au atras atenţia că orice nouă infracţiune sau nerespectare a acestor măsuri va duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie.
Dorian Popa a primit, la sfârşitul anului 2024, o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare în dosarul deschis după ce, în 2023, a fost depistat la volan sub influenţa drogurilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu a atacat însă decizia în instanţă. Contestaţia s-a judecat la Curtea de Apel Bucureşti. După o nouă amânare, instanţa a stabilit o înfăţişare pentru data de 18 februarie iar joi a avut loc pronunţarea pedepsei.