Culisele "formulei" găsite azi în Coaliţie pentru deblocarea bugetului. Ce jocuri a făcut PSD? [SURSE]

Sorin Grindeanu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
19.03.2026
Sorin Grindeanu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
19.03.2026

"S-a găsit o formulă", a declarat, joi, premierul Ilie Bolojan, după discuţiile cu şeful social-democraţilor Sorin Grindeanu la Parlament pe Legea bugetului, lege blocată după ce PSD nu a reuşit să îşi treacă în comisiile pentru buget-finanţe amendamentul legat de pachetul de solidaritate.

Potrivit unor surse politice, premierul Bolojan a fost dispus încă de ieri să cedeze cererilor PSD pentru ca bugetul să treacă, acesta fiind deja mult întârziat.

Conform surselor, premierul ar fi vrut să închidă discuţia de aseară, Grindeanu a realizat însă că îl paşte pericolul ca amendamentul să se întoarcă contra PSD, în sensul în care inclusiv electoratul lor i-ar sancţiona dacă în spaţiul public iese informaţia că preţul amendamentelor a fost creşterea deficitului bugetar.

Pe scurt, ieri, Bolojan ar fi spus că "ok, adoptăm amendamentul dar creştem deficitul", însă Grindeanu s-a opus, cerând să se adopte amendamentul în deficitul actual.

Soluţia de compromis la care s-a ajuns astăzi, amânarea plăţii unor drepturi obţinute de magistraţi prin sentinţe care au fost câştigate în anii trecuţi pentru azi, este însă problematică. Este de aşteptat ca magistraţii nu doar să ţipe ci să recurgă şi la acţiuni legale, drepturile amânate fiind câştigate în instanţă şi o obligaţie de plată a statului român. Este însă un câştig de imagine - şi nu numai - pentru marile partide la guvernare: Bolojan trece bugetul şi poate guverna, PSD-ul se prezintă victorios în faţa electoratului cu lozinca "am ajutat săracii."

Potrivit surselor, în noile condiţii - compromisul pe legea bugetului - planul PSD-ului de a-l debarca pe Bolojan se va amâna. Ei nu vor să iasă de la guvernare, spun sursele politice, ci doar să crească temperatura pentru a-l înlătura pe premier. "Capul lui Bolojan" îi este cerut insistent lui Grindeanu de către baronii din teritoriu care acum vor trebui să mai aştepte.

Nu este exclus ca după Paşte Grindeanu să reînceapă jocurile pentru debarcarea lui Bolojan şi să încerce să îi forţeze mâna preşedintelui, eventual să încerce un troc: numiri la servicii pe placul şefului statului contra numirii unui nou premier.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos