Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Comandantul Armatei din Satu Mare, demis. Radu Miruţă anunţă că MApN a sesizat DNA după un control la care s-au descoperit nereguli grave

Radu Miruţă
Ana Ion
05.02.2026
Radu Miruţă
Ana Ion
05.02.2026

Situaţie extrem de gravă la Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare: comandantul a fost demis, iar cazul a ajuns la DNA.

Un control efectuat la Batalionul 52 Geniu „Tisa” din judeţul Satu Mare a scos la iveală numeroase nereguli grave, care au dus la demiterea comandantului unităţii. Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat public că, în urma verificărilor, au fost descoperite practici ilegale sistematice, scrie PresaSM.

Printre principalele nereguli identificate se numără ocuparea ilegală a unor posturi de soldat şi soldat gradat profesionist, precum şi modificarea rezultatelor concursurilor de selecţie, astfel încât candidaţi respinşi să fie declaraţi admişi. Potrivit ministrului, aceste practici ar fi fost însoţite inclusiv de plăţi ilegale către persoanele care organizau selecţiile.

De asemenea, au fost descoperite activităţi fictive, inventate pentru încasarea unor sume suplimentare de bani. Acestea au avut ca efect inclusiv majorarea pensiilor unor cadre militare, cu aproximativ 2.000 de lei lunar, prin raportarea unor activităţi care nu au fost niciodată desfăşurate.

Controlul a mai scos la iveală folosirea camioanelor armatei în scopuri personale, existenţa unor magazine care funcţionau ilegal în interiorul unităţii, fără respectarea normelor legale sau sanitare, dar şi utilizarea soldaţilor pentru activităţi în gospodăriile şi proprietăţile superiorilor.

Totodată, au fost identificate tăieri ilegale masive de lemn, materialul lemnos fiind transportat cu mijloace militare şi folosit în interes personal de către conducerea unităţii. Au existat inclusiv misiuni fictive de transport, pentru care se decontau combustibil şi cheltuieli de deplasare.

În urma acestor descoperiri, documentele unităţii au fost ridicate şi înaintate instituţiilor abilitate, iar un număr semnificativ de persoane au fost trimise în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mandatul comandantului a fost întrerupt, urmând să fie organizat un nou concurs, iar concursurile desfăşurate ilegal vor fi anulate. Magazinele ilegale din garnizoană au fost desfiinţate, iar Ministerul Apărării a demarat proceduri pentru recuperarea prejudiciilor.

„Sper să fie un caz izolat. Armata are capacitatea de a elimina astfel de situaţii, iar din punctul meu de vedere, corupţia are toleranţă zero”, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruţă.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor