Băsescu: Grindeanu dă din gură, iar Bolojan aduce bani în ţară

Câştigător în disputa Bolojan-Grindeanu nu poate fi decât Bolojan pentru că el face în timp ce Grindeanu dă din gură, a opiniat fostul preşedinte, Traian Băsescu, la Digi24, comentând scandalul momentului, mai exact, faptul că Grindeanu ameninţă cu consultări în PSD vizând înlăturarea lui Bolojan din funcţia de premier.
"Uitaţi-vă, prin încăpăţânarea lui şi consecvenţa lui - eu nu spun că a adoptat cele mai bune soluţii - dar a adoptat soluţii care până la urmă, spre exemplu, vor face ca lună viitoare să primim 2,4 miliarde. Asta e diferenţa între ce face Bolojan şi ce face Grindeanu. Grindeanu dă din gură, iar Bolojan aduce bani în ţară", a declarat Băsescu.
Întrebat despre faptul că există nemulţumiri legate de tăierile de la stat şi de taxele şi impozitele noi, Băsescu a reamintit de soluţiile adoptate în 2010.
"Am fost într-o situaţie asemănătoare, dar mult mai gravă din punct de vedere al mediului financiar global. Era şi criza globală, nu numai o criză a deficitului bugetar din România, care ajunsese la 8,9%, deci 9% era deficitul bugetar. Deci aş compara puţin lucrurile. Atunci am mers pe varianta să nu mai avem în aparatul de stat oameni care primesc de la stat şi pensie şi salariu, dar după ce s-a făcut această operaţiune, de îndepărtarea celor care aveau dublă calitate, nu s-au făcut disponibilizări.
Şi s-a mers pe ideea, să spunem, a unei oarecare solidarităţi, acea reducere de 2,5% a salariilor şi sporurilor, şi a veniturilor, practic, ceea ce a permis menţinerea în serviciu a tuturor angajaţilor.
Problema asta a disponibilizărilor este extrem de delicată. Dacă vă aduceţi aminte, în 2010, în afară de eliminarea venitului dublu de la stat, adică şi pensie şi salariu, s-a mai luat acea măsură de reducerea treptată a personalului bugetar prin introducerea condiţiei la şapte pensionări o angajare. Acest lucru ne-a permis să nu trimitem oamenii în stradă, pentru că imaginaţi-vă o familie care are împrumuturi la bancă pentru casă sau mai ştiu eu ce şi soţul este disponibilizat.
Este o situaţie foarte dificilă care trebuie privită cu multă grijă de cei care vor avea dreptul de dispoziţie în aplicarea acestei decizii." a declarat Băsescu.
Întrebat ce pârghii are preşedintele Nicuşor Dan, ce poate face în această criză coaliţiei, Băsescu a declarat că singurul lucru pe care îl poate face preşedintele este ceea ce acesta şi face deja.
"Cred că Nicuşor este în situaţia în care din când în când discută, când cu Grindeanu, când cu Bolojan, când cu Friţ şi încearcă să menţină coaliţia în condiţii de lucru, pentru că eu nu cred în ruperea coaliţiei, dar ceea ce se vede sunt blocajele pe care le creează în general PSD-ul în introducerea diverselor măsuri pe care le preconizează guvernul. Deci singurul lucru pe care îl poate face Nicuşor este ceea ce face." a punctat Băsescu.
Fostul şef al statului a opinat că actuala Coaliţie nu se va destrăma şi că ceea ce face Grindeanu "e un joc de profil scăzut din punct de vedere al valorii politice, o încercare de a spune noi nu participăm la măsuri, noi nu le vrem, dar ce să facem duşmanul ăsta de premier le aplică."
Deci cred că nu-i va reuşi jocul lui Grindeanu. Ei sunt acolo, sunt cu votul lor şi în parlament şi cu semnăturile în guvern. Deci n-aş face decât să-i spun lui Grindeanu că nu va reuşi să păcănească pe nimeni." a subliniat europarlamentarul.