36 de ani de la izbucnirea Revoluţiei Române. Fost revoluţionar, mesaj pentru tinerii care ies azi să protesteze pentru Justiţie

Pe 16 decembrie 1989, pe străzile Timişoarei a răsunat, pentru prima oară, strigătul "Jos Ceauşescu". Era strigătul unui popor sătul să trăiască în întuneric, foame, unui popor sătul de umilinţa statului la cozi. Dar mai ales sătul să trăiască în minciună, în frica de a spune ce gândeşti.

Acel strigăt a marcat însă începutul Revoluţiei Române. A fost un strigăt nu doar de revoltă, ci şi un strigăt al speranţei. Că se poate. Că putem trăi într-o ţară fără dictatură. Fără comunism.

O zi mai târziu, pe 17 decembrie, pe străzile Timişoarei a început să curgă sânge. Un TAB trecea pur şi simplu peste o femeie. O zdrobea. Pe femeie o chema Rozália Popescu. Avea în plasă două franzele şi se alăturase unui grup de manifestanţi. Alţi peste 112 timişoreni şi-au pierdut apoi viaţa, seceraţi de gloanţele regimului, şi alte câteva sute au fost răniţi.

Au trecut mai bine de trei decenii şi jumătate de atunci şi cei care au tras în oameni în zilele Revoluţiei au pensii speciale. Şi nu doar atât. Foşti securişti şi colaboratori ai Securităţii ceauşiste au certificate de Revoluţionar. Certificate care nu le-au fost retrase, cu anii, deşi exista decizii definitive ale instanţelor care arată cine sunt. Şi în condiţiile în care legea Recunoştinţei (Legea 341/2004) prevede clar că foştii securişti şi colaboratorii fostei Securităţi nu pot beneficia de statutul de revoluţionar şi beneficiile financiare aferente.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Foştii nomenclaturişti, foştii securişti pentru a căror înlăturare de la putere s-a murit, trag sforile peste tot. În politică, afaceri, justiţie, presă. În spatele mai tuturor afacerilor sulfuroase din România sunt foşti grei ai Securităţii sau nomenclaturişti. Găsim foşti securişti şi turnători pe listele partidelor pentru Parlament.

Şi pentru ca tabloul să fie complet, zilele acestea ne-au (re)arătat că trăim într-o ţară în care Justiţia a eşuat. Aceeaşi Justiţie - care nu a reuşit nici măcar să îi trimită în judecată, darămite după gratii, pe toţi cei vinovaţi de sângele vărsat în decembrie - eliberează acum corupţi pe bandă rulantă, tergiverseză dosare cu anii, până se prescriu şi pare a fi acaparată de un grup de interese. Interese străine de cele ale poporului român.

Aceasta pentru că "n-am dus lucrurile până la capăt", spune revoluţionarul timişorean Corneliu N. Vaida. "Noi nu am făcut-o până la capăt, şi am greşit", spune Vaida, declarându-se scârbit de ce vede în ţară: acapararea Justiţiei, capitalism de tip mioritic în care au prosperat tot ei, foştii ceauşişti care au pus mâna pe banii Securităţii şi/sau au jefuit patrimoniul acestei ţări.

Nu trebuia să ne oprim când a fost dat jos Ceauşescu, crede Vaida, oamenii nu trebuiau să accepte continuarea comunismului sub altă faţadă.

"Nu am schimbat un regim decât foarte superficial. Capătul ar fi fost să nu vină nişte comunişti reşapaţi la putere, să avem puterea să înlocuim din toate funcţiile de conducere administrative de atunci pe toţi foştii, care câte unii mai sunt chiar şi actuali. Noi am trăit cu impresia că l-am dat jos pe Ceauşescu şi pe ăia din jurul lui şi toată povestea s-a terminat.

Schimbările au venit mult după. S-a încercat o schimbare cu proclamaţia de la Timişoara, nici cu aia nu s-a reuşit. După aceea, când au venit la putere Alianţa, Emil Constantinescu, care şi el a fost înfrânt de sistem, a spus-o cu gura lui", rememorează Vaida.

Şi, cum în zilele acestea în multe oraşe ale ţării se iese în stradă pentru Justiţie, Justiţia care n-a reuşit să pedepsească nici criminalii Revoluţiei, nici corupţii care au devalizat România, Corneliu Vaida le transmite un mesaj tinerilor care acum au preluat ştafeta. Tinerilor care ies să protesteze pentru o Justiţie care să facă dreptate, nu să pactizeze cu răul:

"Să nu se lase până la capăt. Noi n-am făcut-o până la capăt şi am greşit. Ei trebuie să facă până la capăt lupta asta pentru asanarea justiţiei. Orice risc, orice metodă. Nu îndemn lumea la violenţă, dar vreau fermitate. Asta mă aştept eu de la tineri.

Fermitate şi intoleranţă faţă de injustiţie şi faţă de încălcarea justiţiei".

"Mi-e foarte scârbă de ce se întâmplă în ţară şi mai ales la Bucureşti. Comemorarea asta mie mi-aduce aminte de un singur lucru, că nu pentru aşa o Românie am ieşit din stradă acum 36 de ani. Şi cea mai mare problemă care, bine că s-a spart buba măcar acum, este această justiţie coruptă care i-a spălat de 36 de ani şi până în ziua de astăzi atât pe criminali, cât şi pe impostorii care se cred sau se dau revoluţionari", declară Vaida.

Timişoara. Libertatea s-a plătit cu sânge

Pe 16 decembrie, la Timişoara a izbucnit un protest ca urmare a încercării autorităţilor de a-l evacua pe pastorul Laszlo Tokes din locuinţa parohială, după ce acesta făcuse declaraţii anti-regim în mass media internaţională. Crezând că evacuarea pastorului este o nouă tentativă a regimului comunist de a lovi în dreptul la credinţă, oameni de toate confesiunile s-au alăturat enoriaşilor lui Tokes care vegheau în faţa parohiei, încercând să împiedice evacuarea lui.

Ore mai târziu, din mulţime s-a auzit primul strigăt de "Jos Ceauşescu". Strigătul a fost contagios, cei din mulţime l-au răspândit în toată Timişoara, chemând oamenii să se revolte împotriva comunismului şi a celor doi Ceauşeşti. Armata, Miliţia şi Securitatea au intervenit în forţă pentru a împrăştia mulţimea "scăpată de sub control". Demonstranţii au fost bătuţi şi arestaţi în aceeaşi noapte şi în dimineaţa următoare. Prea târziu, germenele revoluţiei diseminase deja.

În ciuda represiunii, a doua zi mulţimea s-a strâns din nou în centrul oraşului. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean de Partid şi au aruncat pe fereastră broşurile de propagandă, documentele partidului, scrierile Tovarăşului etc. Şi a început să se moară...

Prima a fost Rozália Popescu, spun martori ai vremii. Având în mână o plasă cu două franzele, femeia se alăturase unui grup de manifestanţi ieşiţi în stradă pentru o Românie liberă de Ceauşescu, liberă de comunism. A murit strivită, sfinţind cu sângele său pământul Timişoarei.

Alţi peste 110 timişoreni şi-au pierdut apoi viaţa şi alte câteva sute au fost răniţi. Cadavrele celor ucişi au fost furate pe 18 decembrie de la morga din Timişoara şi aduse la Bucureşti pentru a se şterge urmele crimei. Au fost arse, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal din Popeşti-Leordeni, la câţiva kilometri de Bucureşti. Aşa au încercat să ascundă şi să batjocorească sacrificiul unor eroi.

Morţii ce au urmat apoi, împuşcaţi nu se ştie prea bine nici în zilele de azi de către cine, au fost îngropaţi pe ascuns într-o groapă comună.

Mărturia lui Corneliu Vaida despre ziua de 17 decembrie

Duminică, 17 decembrie '89, după prânz, am fost prezent în apropierea Podului Decebal, în momentul în care în spatele meu un TAB a călcat o femeie, aceasta fiind considerată prima victimă a Revoluţiei. Eu era cât pe ce să fiu a doua ...

La intersecţia străzilor Pestalozzi cu Pârvan am atacat cu sticle goale, împreună cu un prieten şi coleg de dresaj canin, Tiberiu Budău, TAB-urile care încercau să ne împrăştie. Am strigat către oamenii de la balcoanele blocurilor care se uitau la noi, să ne dea sticle şi benzină ... Nimeni din cei aflaţi la ferestrele blocurilor nu a vrut să ne dea benzină! Doar un băiat a coborât cu o plasă plină cu sticle goale, cu care am aruncat toţi trei în TABuri.

Unul dintre TAB-uri a urmărit grupul de manifestanţi din care făceam şi eu parte şi a călcat mortal o femeie aflată la doi metri în spatele meu. Eu am fost mai sprinten şi m-am aruncat în jos pe taluzul Begăi, la baza podului mic ce lega intersecţia cu Parcul Pionierilor.

O chema Popescu Rozália, aveam să aflu după nişte ani.

Avea două plase în mână din care se vedeau două franzele ...
Urletul ei de moarte îmi răsună şi azi în urechi!