Fost şef al Justiţie critică dur "alba-neagra" făcută de Înalta Curte condusă de Savonea pe tema marilor dosare de evaziune

Fostul ministru (USR) al Justiţiei Stelian Ion a criticat dur, marţi, "alba-neagra" petrecută la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condusă de Lia Savonea pe tema marilor dosare de evaziune.
"Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a discutat interpretarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală: dacă lipsa raportului de expertiză de specialitate atrage sau nu neregularitatea actului de sesizare a instanţei şi restituirea cauzei la procuror. Problema nu este una pur teoretică. De această interpretare depinde soarta unor dosare grele de evaziune fiscală", a declarat Stelian Ion.
Deputatul USR a subliniat că grav este însă altceva: minuta deciziei a apărut iniţial într-o formă, iar ulterior a fost modificată în sens exact opus.
"Mai întâi: lipsa expertizei NU atrage neregularitatea. Apoi, 'peste noapte': lipsa expertizei determină neregularitatea şi restituirea dosarului. Simplul fapt că o minută se schimbă radical, în sens favorabil inculpaţilor, ridică suspiciuni extrem de serioase. Nu vorbim despre o virgulă sau o eroare materială, ci despre o 'inadvertenţă' care poate arunca în aer anchete de mare corupţie şi evaziune fiscală. Şi apare o întrebare legitimă: Cum se face că astfel de 'erori' nu sunt niciodată în defavoarea infractorilor? Acest episod nu este izolat. El se potriveşte perfect cu relatările recente ale judecătoarei Raluca Moroşanu, care a descris presiuni şi mesaje transmise în sistem potrivit cărora evaziunea fiscală n-ar trebui tratată ca o infracţiune penală gravă, ci mai degrabă ca o chestiune administrativ-fiscală, iar judecătorii ar trebui 'să înţeleagă' această perspectivă", a precizat Stelian Ion.
Potrivit liderului USR, toate acestea afectează grav încrederea publicului în justiţie.
"Când deciziile se schimbă peste noapte, când mesajele din vârful sistemului relativizează infracţiuni grave, iar consecinţele favorizează constant inculpaţii, nu mai vorbim despre simple disfuncţionalităţi, ci despre aparenţa unor practici profund nelegitime. Într-un stat de drept, astfel de situaţii nu pot fi tratate ca 'bâlbe tehnice'. Responsabilitatea revine conducerii Înaltei Curţi. Iar preşedinta ÎCCJ nu poate rămâne indiferentă şi nu se poate ascunde în spatele tăcerii atunci când asemenea anomalii se produc sub conducerea sa. Sigur, va spune că a fost o simplă 'eroare tehnică'", a afirmat Stelian Ion.
Cu ce explicaţii a ieşit public Înalta Curte
"Clarificări privind eroarea de publicare a minutei Deciziei nr. 430/2025 soluţionată în dosarul nr.1070/1/2025 referitoare la aplicarea prevederilor art. art.10 din Legea nr. 241/2005 în mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală
Potrivit dispoziţiilor art. 41 din Regulamentul de ordine interioară al Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după încheierea deliberării, completul de judecată întocmeşte minuta hotărârii, care este semnată de toţi cei 9 judecători ce au participat la soluţionarea cauzei. Această minută reprezintă actul oficial şi autentic ce consemnează soluţia adoptată de complet.
Diferenţa apărută între cele două versiuni publicate ale aceleiaşi hotărâri nu reflectă o schimbare a soluţiei pronunţate, ci este rezultatul unei erori umane de publicare, survenită în procesul de afişare a documentului.
Conţinutul eronat a fost rectificat imediat ce neconcordanţa a fost identificată, prin raportare la minuta semnată de judecători, singura care are valoare juridică. Menţionăm că la nivelul Înaltei Curţi a fost declanşată o verificare administrativă având ca scop prevenirea unor situaţii similare în viitor.
Această situaţie nu afectează valabilitatea hotărârii pronunţate şi nici caracterul ei obligatoriu pentru instanţe, astfel cum rezultă din minuta legal semnată a completului de judecată.
Soluţia este accesibilă aici".