USR propune numirea lui Radu Miruţă la Apărare. Cine îi va lua locul la Ministerul Economiei?

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a convocat joi dimineaţă Comitetul Politic al USR pentru data de 19 decembrie 2025, ora 12:00, în format online. Pe ordinea de zi se află un punct unic, validarea propunerilor pentru ministerele de apărare şi economie, potrivit unui comunicat transmis de USR.
Dominic Fritz supune la vot Comitetului Politic pe actualul ministru al Economiei, Radu Miruţă, pentru funcţia de ministru al Apărării, acesta urmând să ocupe şi poziţia de vicepremier. Pentru conducerea Ministerului Economiei, este propus senatorul Irineu Darău.
Propunerea lui Radu Miruţă pentru Ministerul Apărării este una firească având în vedere rigoarea de care a dat dovadă în activitatea guvernamentală, dar şi în contextul implicării sale directe şi consistente în implementarea Programul SAFE în România, program de înzestrare a Armatei cu interacţiune între Ministerul Apărării şi industria naţională de apărare de la Ministerul Economiei, afirmă sursa citată.
„În cele şase luni de mandat la Ministerul Economiei, am demonstrat că pot pune o instituţie pe direcţia corectă, că pot elimina nedreptăţi şi că ştiu cum să valorific resursele naturale ale României. Am încredere deplină că succesorul meu va menţine această linie, iar eu voi rămâne un sprijin constant în Guvern pentru continuitatea acestor proiecte.
În acelaşi timp, consider esenţial să consolidăm sectorul Apărării, să întărim capacităţile industriale şi să modernizăm producţia, astfel încât România să fie mai bine pregătită pentru provocările actuale de securitate. Ca vicepremier, mă voi asigura că proiectele pe care le-am început la Ministerul Economiei îşi urmează foaia de parcurs pe care am gândit-o. Mă simt onorat de această nominalizare şi sper să pot arăta că fac treabă bună pentru România, indiferent de sigla instituţiei pe a cărei poartă intru”, a declarat Radu Miruţă.
La rândul său, Irineu Darău, propus pentru funcţia de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, are o experienţă profesională de peste 15 ani acumulată în mediul privat, inclusiv în contexte internaţionale, lucrând pentru companii şi proiecte complexe din domeniul industrial, financiar şi tehnologic.
Activitatea sa a inclus arhitectură software, coordonare de proiecte şi echipe, precum şi colaborarea cu clienţi internaţionali de anvergură. Din 2020, este senator de Braşov.
„Sunt onorat şi responsabilizat de încrederea pe care colegii din USR mi-o acordă. Îmi asum deplin misiunea de a coordona domeniile complexe de care răspunde acest minister şi de a căuta soluţii raţionale şi constructive. Voi continua reformele începute de colegul meu Radu Miruţă, voi căuta proactiv soluţii pentru industria românească şi voi promova o mai bună gestiune a companiilor de stat. Bazându-mă pe experienţa mea profesională de 15 ani în dezvoltare software, voi susţine digitalizarea accelerată a serviciilor publice esenţiale şi un parteneriat deschis cu cei mai buni experţi români”, a declarat Irineu Darău.
USR îşi reafirmă angajamentul pentru o guvernare responsabilă, orientată spre securitatea naţională, dezvoltarea economică şi modernizarea statului, în interesul cetăţenilor României.