STENOGRAME explozive. Au apărut primele înregistrări cu Răzvan Cuc în timp ce negocia şpaga pentru directorul RAR

Dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în care Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a fostului ministru PSD al Transporturilor Răzvan Cuc pentru dare de mită include o serie de înregistrări din timpul negocierilor şpăgii pentru directorul RAR.
Răzvan Cuc a fost înregistrat chiar de cel căruia voia să îi aducă şpaga de la omul de afaceri Cătălin Buşe, conform B1TV.
Din discuţiile lui Răzvan Cuc cu Mihai Alecu, directorul RAR, reiese că omul de afaceri Cătălin Buşe mai dăduse şpagă. Dar înainte să fie şef Mihai Alecu. Iar acum acesta ar fi trebuit să îl „preia”, după cum spune Răzvan Cuc.
Directorul RAR a înregistrat discuţiile cu Răzvan Cuc
RĂZVAN CUC: Daʼ vedeţi-vă voi şi vorbiţi, că asta nu-i… Chiar… chiar nu mă interesează pe mine …[
Repet: eu vreau să stau cât mai departe de fenomenul de Transporturi. Orice a fost la Transporturi, n-am avut probleme cât am fost ministru, nu vreau să mă aleg cu vreo problemă ulterior, pe nicio speţă. Dacă pot să-l ajut, mă ştiu cu el, e prietenul meu şi e un tip corect. Dar eu nu am avut treabă cu el cât a fost la RAR.
Ştiu că era acolo, adică pe mine mă …la cap toată lumea că-l ţine GEORGE şi i-am zis… c-am aflat şi eu că era din 2013, dinainte să fie GEORGE, intrase la… Deci, n-avea treabă că l-a facilitat, că l-a preluat GEORGE şi că a lucrat cu el… probabil, preiei sau nu-l preiei şi tu.
Dar eu nu vreau să intru în chestia asta dintr-un simplu motiv: eu nu sunt comisionar, nu sunt combinator şi nu vin peste, să pun, cum fac foarte mulţi prin oraş. Stau departe de fenomen, da’ dacă voi aveţi legătura asta, ţineţi-o tare voi doi! Şi e cel mai bine s-o ţineţi voi, pentru că în momentul în când intră ministru’, intră consilieru’, intră directoru’ … mele sau intră nu ştiu cine, toate lucrurile se sparg şi apar vorbele şi, când apar vorbele, apar…
MIHAI ALECU: Păi, asta am înţeles, de ce a vrut el să iasă în…
RĂZVAN CUC: …apar probleme şi pentru el, şi pentru tine, şi pentru toată lumea. Pentru că …[neinteligibil-vorbeşte în şoaptă-indică cu palma stângă]… Şi atunci, tu nu mai eşti mulţumit…
MIHAI ALECU: Asta n-a înţeles.
RĂZVAN CUC: …el nu mai e mulţumit, nimeni nu mai e mulţumit. Când ai şapte stăpâni, aşa se întâmplă.
Directorul RAR nu pare dispus să îl „preia” pe afacerist
MIHAI ALECU: Mai mult decât trebuie. Asta n-am înţeles!
Băi, frate, ţi-am zis că nu există nicio firmă, şi ştii tu, adică, nu trebuie să-ţi spun eu! Nu există nicio firmă în România care poaʼ să ia contractul. Nu aduc eu una de la mama!. Să-şi vadă de treabă, că-l va lua! Într-adevăr, reducere la contractul ăsta… au fost necesare în perioada respectivă, dar, dacă e băiat deştept şi e serios, putem colabora.
RĂZVAN CUC: Eu ce presupun că e, ce presupun, că dacă ăsta e speriat de ceva, că… eu cred reacţiile lu’ CĂTĂLIN, dacă le-a făcut ulterior, sunt bazate pe teamă şi pe nesiguranţă.
Adică, te duci în lucruri foarte complicate, când ar trebui să te duci la lucrurile simple. Teama lui, de a pierde sau de a nu-l arde tu cu ceva, cred ca asta generează, iar teama cea mai mare, o are cu acest GRIGORE. El şi din trecut are obsesiile cu GRIGORE.
Cum se negocia şpaga acasă la Cătălin Buşe
Din înregistrări reiese că şpaga era negociată acasă la afaceristul Cătălin Buşe pe butoanele de la o telecomandă, tocmai pentru a se feri de interceptări.
RĂZVAN CUC: Eu îl întreb dacă vrea să intermediez, să ne vedem undeva să… toţi trei, să…
MIHAI ALECU: Pentru că…
RĂZVAN CUC: Cum vrea el, da’ eu aş vrea să vorbiţi doar voi doi – de ce? – pentru că voi doi aţi vorbit de la început şi aşa tre’ să rămână.
MIHAI ALECU: Corect! Mai e o chestie. Atunci, când am fost la el în curte, el a zis: „Domn’e, ca să…” Nu ştiu… să-mi garanteze că e O.K., mi-a arătat pe telecomandă.
RĂZVAN CUC: Da, mi-a zis. Da.
MIHAI ALECU: …Ştii? El arătase „9”, tu mi-ai zis de 6 – ştii? – sau poate n-am văzut eu bine.
RĂZVAN CUC: Nu, nu, nu. Eu am înţeles că ţi-a arătat de 7. Că ce mi-a zis el, 7.
MIHAI ALECU: 7? A! N-am fost atent, nu ştiam ce vrea să-mi arate.
RĂZVAN CUC: Daʼ vedeţi-vă voi şi vorbiţi, că asta nu-i…, se mai aude pe înregistrări.