Sindicatul angajaţilor de la Guvern acuză o "prigoană" a bugetarilor. Îl acuză pe Bolojan că "seamănă ura de clasă"

Guvernul Bolojan (Guvernul României)
Liliana Alexe
25.02.2026
Guvernul Bolojan (Guvernul României)
Liliana Alexe
25.02.2026

Reprezentanţii angajaţilor din Guvern se arată extrem de nemulţumiţi faţă de măsurile adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă şi critică dur reforma administraţiei adoptată de Guvernul Bolojan.

Într-un comunicat de presă, sindicatul angajaţilor de la Guvern susţine că premierul Ilie Bolojan a adoptat ordonanţa care cuprinde măsurile din reforma administraţiei în „dispreţ faţă de avizele şi avertismentele instituţiilor care au exact rolul de a apăra legalitatea şi constituţionalitatea”.

„Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, ministrul Finanţelor, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social, precum şi partenerii sociali au semnalat explicit vulnerabilităţi grave: lipsa situaţiei extraordinare care să justifice urgenţa, riscuri de neconstituţionalitate, atingerea drepturilor fundamentale, afectarea stabilităţii funcţiei publice şi distrugerea predictibilităţii normelor. Guvernul a primit aceste avertismente. Nimeni nu le-a citit – nici nu se putea, de vreme ce unele avize au sosit cu nici două ore înainte de şedinţa de Guvern. Premierul 'eu-guvernez-singur' le-a tratat ca pe simple formalităţi şi le-a ignorat”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii angajaţilor din Executiv atrag atenţia că folosirea ordonanţei de urgenţă în absenţa unei situaţii extraordinare reale reprezintă o ocolire a Parlamentului şi o slăbire deliberată a controlului democratic. „Când urgenţa devine instrument de impunere a voinţei politice, statul de drept devine decor, iar cetăţenii obiecte, numere”, au transmis sindicaliştii.

Criticile sindicatului vizează în special modul selectiv în care este aplicată reforma:

„Ordonanţa începe, previzibil, cu tăieri acolo unde e mai simplu: în zona funcţiei publice, în drepturile şi securitatea profesională a celor care nu au pârghii politice. În schimb, trâmbiţata reformă ocoleşte cu graţie zonele reale de risipă şi politizare. De exemplu, la CNSAS, colegiul de conducere are 13 membri, toţi numiri politice, iar la CNCD colegiul director are 9 membri cu rang de secretar de stat. Aceste structuri sunt populate prin decizie politică, cu mandate generoase şi indemnizaţii consistente. Acolo nu vedem urgenţă. Acolo nu vedem reformă. Nu vedem urgenţă nici în respectarea voinţei poporului de a reduce numărul de parlamentari sau sumele alocate partidelor politice, care încasează cotizaţii de la membrii, deci au surse de venit”, au transmis angajaţii din Palatul Victoria.

Angajaţii de la Guvern acuză o „prigoană” a bugetarilor şi îi reproşează premierului Bolojan că seamănă „ura de clasă”, pentru a intra în graţiile mediului privat.

„Ura de clasă cultivată de actualul Guvern împotrivă unei largi categorii sociale şi profesionale este un tip de discurs care a mai existat în Europa doar în perioadele cele mai întunecate ale secolului trecut, înainte de Al Doilea Război Mondial. Este ipocrizie, disperare şi cinism să fie momit mediul privat cu măsuri economice condiţionate de concedierea bugetarilor. Pleacă unii, dar vor veni alţii – ai lor”, au spus reprezentanţii angajaţilor din Executiv adăugând că „vor să-i păstreze şefi chiar şi după exodul celor vizaţi de reformă”.

Guvernul a adoptat marţi, 24 februarie, reforma administraţiei publice, care aduce reduceri de personal în cabinetele demnitarilor şi introduce criterii clare de performanţă pentru funcţionarii publici. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, fiecare cabinet va pierde câte un post, iar evaluarea angajaţilor din sistem va fi realizată pe baza unor indicatori obligatorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos