Schimbare de retorică. Trump îl numeşte "formidabil" pe preşedintele Columbiei după o întâlnire la Casa Albă

Liderul american Donald Trump şi preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, s-au întâlnit marţi la Casa Albă pentru prima dată, după săptămâni de acuzaţii reciproce.
Discuţiile s-au concentrat pe cooperarea pentru combaterea traficului de droguri, relatează DPA. La o conferinţă de presă comună susţinută ulterior, Trump a spus că cei doi s-au înţeles „foarte bine” şi l-a descris pe Petro drept „formidabil”.
Liderul columbian a adoptat însă un ton mai rezervat.
Declaraţiile lui Trump au marcat o schimbare faţă de retorica sa recentă. Cu doar câteva săptămâni înainte, preşedintele republican îl descrisese pe Petro drept un „om bolnav” căruia îi plăcea să producă cocaină şi să o vândă Statelor Unite.
Marţi, Trump a spus că ostilitatea sa anterioară provenea din faptul că nu îl cunoştea bine pe Petro, adăugând că cele două părţi lucrează acum la un acord menit să reducă fluxul de droguri ilegale către SUA.
Vorbind la o conferinţă de presă, Petro a declarat că există puncte de vedere diferite asupra problemei traficului de droguri.
În loc să urmeze o abordare militară dură împotrivă organizaţiilor criminale, Petro a spus că guvernul său doreşte să îi convingă pe fermierii din Columbia să cultive produse agricole legale, precum cafeaua sau cacaua, în loc de coca, în timp ce, simultan, ia măsuri ferme împotriva finanţatorilor comerţului internaţional cu droguri.
„Nu şi-a schimbat modul de gândire în privinţa multor chestiuni şi nici eu nu mi l-am schimbat pe al meu”, a spus Petro despre Trump, adăugând că acordurile sunt adesea încheiate între adversari care găsesc un teren comun.
Columbia extrădează traficanţi către SUA
Columbia este de mult timp unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Washingtonului în America de Sud, însă relaţiile s-au răcit recent.
Administraţia americană a numit anul trecut Columbia drept o ţară care nu îşi îndeplineşte obligaţiile internaţionale în lupta împotriva drogurilor ilegale. SUA a impus, de asemenea, sancţiuni împotriva lui Petro, argumentând că acesta nu ia măsuri suficient de decisive împotriva traficului de droguri.
Petro, la rândul său, a indicat în repetate rânduri implicarea intensă a forţelor de securitate ale Columbiei în combaterea comerţului cu droguri. Marţi, Columbia a extrădat către SUA un traficant de droguri important.
Columbia este cel mai mare producător de cocaină din lume. Potrivit Naţiunilor Unite, ţara reprezintă aproximativ 65% din suprafaţa globală de cultivare a plantei de coca, acoperind peste 250.000 de hectare.
Deşi securitatea s-a îmbunătăţit după acordul de pace din 2016 dintre Columbia şi cea mai mare grupare de gherilă, FARC, părţi ale ţării sunt controlate încă de grupuri ilegale.