Reacţia lui Zelenski în urma exploziei dronei ruseşti în Galaţi: Suntem gata să sprijinim România

Preşedintelui Ucrainei Volodîmîr Zelenski, (Epoch Times România)
Liliana Alexe
29.05.2026
Preşedintelui Ucrainei Volodîmîr Zelenski, (Epoch Times România)
Liliana Alexe
29.05.2026

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a atras atenţia, vineri, într-o postare pe X, asupra pericolului prelungirii războiului şi a extinderii atacurilor ruseşti, după ce o dronă a ajuns şi în România, lovind un bloc din oraşul Galaţi, punând în pericol persoane nevinovate care locuiesc în acel imobil.

„Într-adevăr, este necesar să se intensifice presiunea asupra Rusiei, astfel încât acest război să nu fie prelungit sau extins. Noaptea trecută, ruşii au efectuat un atac deliberat asupra regiunii noastre sudice - regiunea Odesa, care se învecinează cu România. Acesta a fost încă un atac cinic asupra infrastructurii civile din oraşele şi apele noastre, vizând navele container civile. Una dintre drone - practic un echivalent 'shahed' - a lovit şi o clădire rezidenţială obişnuită din România. Le dorim celor răniţi o recuperare rapidă”, a declarat Zelenski.

Preşedintele Zelenski a reiterat sprijinul pe care Ucraina este gata să-l ofere României, de data aceasta în circumstanţe concrete.

„Suntem gata să sprijinim România în orice mod este necesar în aceste circumstanţe. Contăm pe noile măsuri de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care vor fi cu adevărat puternice şi vor face Rusia să simtă că atacurile sale înseamnă pierderi semnificative pentru Rusia însăşi. Ar fi corect. Mulţumim tuturor celor care ajută la protejarea vieţii!”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Reamintim că o dronă s-a prăbuşit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuinţe din Galaţi, potrivit autorităţilor. În urma impactului s-a produs o explozie, urmată de un incendiu izbucnit la nivelul unui apartament situat la etajul 10. Două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar alte două au fost transportate la spital, în timp ce aproximativ 70 de locatari au fost evacuaţi. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos