O nouă dronă cu explozibil, depistată la 500 de metri de graniţa cu R. Moldova

Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova a depistat în dimineaţa zilei de marţi, 17 martie, fragmente de dronă în apropierea localităţii Tudora, la circa 500 de metri de linia de frontieră, anunţă Guvernul de la Chişinău. Drona este activă şi conţine un dispozitiv explozibil.
„Având în vedere pericolul iminent, specialiştii Secţiei tehnico-explozive a Poliţiei vor efectua o explozie controlată la faţa locului.
La moment este evaluat pericolul şi sunt întreprinse acţiunile necesare pentru a stabili toate circumstanţele şi pentru a dezamorsa partea de luptă a aparatului de zbor, iar din raza locaţiei sunt evacuaţi toţi localnicii”, se arată în comunicatul de presă al autorităţilor.
Acţiunile sunt realizate de Poliţie în comun cu geniştii Armatei Naţionale, angajaţii Procuraturii, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ai serviciului de urgenţă.
În context, autorităţile cheamă cetăţenii Republicii Moldova să-şi păstreze calmul şi să respecte toate solicitările poliţiştilor.