Nicuşor Dan: Uniunea Europeană împrumută 90 de miliarde de euro Ucrainei

Nicuşor Dan, Preşedintele României (Epoch Times Romania)
Ana Ion
19.12.2025
Nicuşor Dan, Preşedintele României (Epoch Times Romania)
Ana Ion
19.12.2025

Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut în valoare de 90 de miliarde de euro, a declarat vineri preşedintele Nicuşor Dan, la finalul reuniunii Consiliului European.

Şeful statului a precizat că împrumutul este contractat de Uniunea Europeană în numele Ucrainei, urmând ca autorităţile de la Kiev să returneze suma după încheierea războiului.

Pentru realizarea acestui demers a fost necesară unanimitatea statelor membre, însă Ungaria, Slovacia şi Cehia şi-au exprimat rezervele în privinţa participării lor, a explicat preşedintele. Potrivit acestuia, poziţia celor trei ţări a fost „mai degrabă una politică decât tehnică”.

„A fost o negociere politică, iar soluţia agreată în urma discuţiilor a fost că în textul concluziilor să se menţioneze explicit că aceste state nu contribuie sub nicio formă la împrumut”, a precizat Nicuşor Dan, citat de Agerpres

El a mai arătat că Ucraina va rambursa creditul la finalul conflictului, în timp ce dobânzile aferente sunt acoperite din bugetul Uniunii Europene.

Referitor la activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor UE, preşedintele a subliniat că discuţiile privind utilizarea lor directă sunt încă în desfăşurare, menţionând totodată că acestea reprezintă şi un instrument de negociere pentru Uniune pe mai multe planuri.

Nicuşor Dan a adăugat că, în cadrul dezbaterilor din Consiliu privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, a fost conturată o abordare mult mai flexibilă

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor