Nicuşor Dan transmite că România face progrese în relaţia cu SUA

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat că ţara noastră face paşi importanţi în consolidarea relaţiilor cu Statele Unite ale Americii şi şi-a exprimat optimismul privind restabilirea încrederii între cele două administraţii.
Întrebat despre situaţia de la Harvard după decizia Administraţiei Trump de a revoca complet dreptul universităţii de a înscrie studenţi din alte ţări, Nicuşor Dan a răspuns că această chestiune este o problemă de politică internă americană în care România, oricât şi-ar dori să se întâmple într-un fel sau altul, nu poate să intervină, scrie Ziare.com.
Referitor la programul Visa Waiver, preşedintele României a spus că acest subiect va fi abordat „imediat ce o să avem nişte relaţii corecte, bazate pe încredere cu administraţia americană, lucru la care lucrăm şi pentru care sunt extrem de optimist”.
Întrebat cum evaluează relaţiile actuale cu Washingtonul, la doar câteva zile de la alegerea sa, Nicuşor Dan a declarat: „Am avut nişte contacte, bineînţeles. Ne-am întâlnit, inclusiv, cu numărul doi din ambasadă pentru că ştiţi că nu avem ambasador în perioada asta. E foarte bine că preşedintele american a desemnat un ambasador, care o să vină, probabil, în patru - cinci luni din momentul acesta. Facem progrese. Sunt convins că o să restabilim încrederea”.
Nicuşor Dan a vorbit şi despre parteneriatul strategic dintre România şi SUA, el accentuând importanţa menţinerii şi consolidării acestuia, în contextul speculaţiilor privind posibila retragere a trupelor americane din Europa.
„În ceea ce priveşte trupele americane în România şi în Europa, avem un parteneriat strategic cu Statele Unite. Eu îmi doresc foarte mult ca acest parteneriat să continue să fie consolidat”, a declarat noul preşedinte.