Petiţie online. Se cere sancţionarea lui George Simion pentru discriminarea femeilor

Pe internet a fost lansată o petiţie prin care Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) i se cere să-l sancţioneze pe George Simion pentru discriminare a femeilor prin folosirea apelativului „muieri”.
În opinia iniţiatoarelor petiţiei care a strâns peste 7.000 de semnături, folosirea cuvântului "muieri" în mod repetat, Simion arată intenţia de a minimiza şi jigni toate femeile.
"Considerăm că fapta sa este discriminare pe bază de sex şi sancţionarea ei se încadrează în atribuţiile consiliului", se arată în textul petiţiei.
Noi, subsemnatele, cetăţene ale României, solicităm Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să constate şi să sancţioneze fapta de discriminare şi stigmatizare a femeilor săvârşită de domnul George Simion, liderul partidului AUR, prin folosirea apelativului „muieri” în mod repetat şi cu intenţia de a minimiza şi jigni toate femeile. Considerăm că fapta sa este discriminare pe bază de sex şi sancţionarea ei se încadrează în atribuţiile consiliului.
Astfel, pe data de 20 mai, în contextul validării alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României, dl George Simion a răspuns, pe pagina sa de Facebook unui utilizator că va contesta rezultatul alegerilor. Exprimarea a fost „fac, frate, (contestaţie - n.r.), că nu sunt nici muiere, nici trădător...”
Câteva ore mai târziu, într-o transmisiune live, dl Simion a revenit asupra ideii în mod explicit, în ciuda valului de nemulţumire iscat de comentariul iniţial.
El a arătat că: „Aleg să lupt în picioare. Şi pentru că nu le convine unora, repet: Nu-s muiere cu năframă, să mă dau de bună seamă, ci-s voinic cu fruntea lată, nu mă dau pe voi o ceată.”
Prin poziţia pe care o ocupă în ierarhia politică, considerăm că dl Simion este un puternic factor de influenţare a opiniei publice, iar atitudinea sa are rolul de a creşte ura faţă de femei pe fondul apariţiei informaţiilor că ele au fost cele care ar fi înclinat balanţa în defavoarea lui George Simion la alegerile din mai 2025.
De altfel, în zilele următoare au apărut în spaţiul public mai multe persoane care au incitat la ură împotriva femeilor.
Considerăm că statul trebuie să arate un comportament ferm faţă de astfel de manifestaţii de discriminare pe bază de sex.
Pentru a opri valul de ură şi misoginism împotriva alegerilor femeilor în procesul electoral şi pentru sensibilizarea instituţiilor în a lua măsurile legale care se impun, se arată în textul petiţiei.