Năsui cere desfiinţarea unei agenţii cu salarii între 6.000 şi 12.000 euro: Pretind că fac „comerţ exterior”, dar nimeni n-a auzit de ei

Fostul ministru USR al Economiei Claudiu Năsui susţine că una dintre primele agenţii care ar trebui desfiinţate de un guvern reformator este Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), unde, spune Năsui, în 2012 oamenii erau plătiţi între 6.000 şi 12.000 euro/lună, plus o lungă serie de beneficii şi „eterna pensie specială”.
"Ei pretind că fac 'comerţ exterior', dar de fapt firmele serioase care fac efectiv comerţ exterior nu au auzit niciodată de ei. Doar anul trecut agenţia a cheltuit 131 de milioane de lei. Iar pentru anul acesta au un buget de 94 milioane şi credite de angajament de 177 milioane. Evident din banii dumneavoastră", transmite fostul ministru.
Redăm postarea lui Năsui:
"Apropo de tăieri de cheltuieli, haideţi să vorbim despre ARICE. Una dintre primele agenţii care ar trebui desfiinţate de un guvern reformator.
ARICE a fost înfiinţată în 2022 şi înseamnă 'Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior'. Acolo se află ceea ce pompos se numeşte 'reţeaua de specialişti în comerţ exterior'. Oameni care în 2021 erau plătiţi între 6.000 şi 12.000 euro/lună. Plus o lungă serie de beneficii. Plus, nu poate lipsi, eterna pensie specială.
Cine ocupă aceste posturi? Tot felul de persoane care au fost apropiate de diverşi oameni în stat. Foste consiliere ale miniştrilor economiei, un fin al unui faimos baron local, doi foşti sub-prefecţi, un naş de cununie al unui fost ministru al economiei, soţii ale unor oameni din mari agenţii de reglementare. Şi cel puţin un nepot al unui general pentru care s-au pus multe presiuni asupra mea să-l prelungesc. Evident, n-am făcut-o.
Ei pretind că fac 'comerţ exterior', dar de fapt firmele serioase care fac efectiv comerţ exterior nu au auzit niciodată de ei. Doar anul trecut agenţia a cheltuit 131 de milioane de lei. Iar pentru anul acesta au un buget de 94 milioane şi credite de angajament de 177 milioane. Evident din banii dumneavoastră.
Agenţia a fost cumva înfiinţată din cauza mea. Şi vă explic de ce. Nu că aş vrea eu să înfiinţez vreo nouă agenţie de stat. Absolut deloc, le-aş desfiinţa pe majoritatea, mai ales cele cu nume pompos şi de fapt inutile.
Agenţia s-a înfiinţat după mandatul meu de ministru pentru că în cele 8 luni cât am condus Ministerul Economiei, am demantelat cât am putut din această reţea. Nu aveam dreptul juridic să-i dau afară, dar puteam să le cer rapoarte de activitate şi să nu le prelungesc şederile de 'comerţ exterior' prin toate capitalele lumii. Ceea ce am şi făcut.
Am reuşit să desfiinţez prin OUG doar 40 de posturi de astfel de ataşaţi (cei din turism) din 90 şi ceva de posturi. Iar din cele rămase, am reuşit să blochez prelungirea a peste 30 dintre ei. Evident, toate aceste persoane au fost prelungite de îndată ce a venit noul ministru.
Şi nu doar că au fost prelungite, dar ca să evite să mai vină cineva la ministerul economiei care să-i afecteze în vreun fel, au făcut o agenţie de stat special pentru ei. Şi au pus-o în subordinea directă a primului ministru. Astfel încât, acum doar primul ministru însuşi poate să se atingă de ei. Şi, evident, primul ministru se presupune că are şi lucruri mai importante de făcut decât să-şi bată capul cu o singură agenţie.
Problema României nu este doar ARICE. Problema României sunt toate aceste ARICE-uri care au tot apărut în parlament pentru a satisface diverşi oameni şi diverse grupuri de interese.
Nu trebuie să scăpăm doar de ARICE, ci de toate agenţiile cu nume pompos dar inutile care au apărut în statul român şi al căror unic scop este să fie un program de locuri de muncă extrem de bine plătite din banii contribuabililor."