Fost ministru al Justiţiei: Chestionarul CSM, un instrument de presiune asupra magistraţilor, de legitimare, nu de reformă
Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, explică, marţi, într-o postare pe Facebook, de ce chestionarul lansat de Consiliul Superior al Magistraturii nu este o cercetare deschisă, ci o încercare de a valida dinainte naraţiunea convenabilă că vina pentru criza din Justiţie este în altă parte. În plus, prin modul în care este distribuit, chestionarul poate fi o formă de presiune asupra magistraţilor.
Redăm argumentele lui Stelian Ion
În realitate, documentul ridică serioase semne de întrebare legate de corectitudinea, onestitatea şi scopul real al demersului.
Răspunsurile sunt sugerate, nu colectate onest.
Majoritatea întrebărilor sunt formulate tendenţios, cu liste prestabilite de „cauze” care împing respondentul spre anumite concluzii. Nu este o cercetare deschisă, ci o încercare de a valida dinainte o naraţiune convenabilă: vina este mereu în altă parte – Parlament, CCR, mass-media, „volumul de muncă” –, niciodată în interiorul sistemului. Sistemul judiciar este atacat din exterior, nu are probleme interne grave.Culpa CSM este complet omisă din capul locului.
Deşi CSM are atribuţii directe în organizarea instanţelor, management, resurse umane, apărarea independenţei justiţiei şi comunicarea publică, chestionarul evită sistematic orice întrebare care ar putea evalua responsabilitatea Consiliului. Nicio întrebare despre decizii greşite, despre inacţiune, despre blocaje administrative produse chiar de CSM. Este o auto-exonerare mascată.Presiune implicită asupra magistraţilor.
Chestionarul nu este distribuit pe o platformă independentă, anonimă, ci pe o platformă online în care magistraţii se autentifică nominal. Chiar dacă se bifează o opţiune de „anonimat”, realitatea este evidentă pentru orice judecător:răspunsurile incomode pot fi identificate,iar într-un sistem hiper-ierarhizat, ele pot avea consecinţe asupra carierei (delegări, evaluări, promovări, funcţii de conducere).
A cere „opinii sincere” într-un asemenea cadru este cel puţin ipocrit.
Un instrument de legitimare, nu de reformă.
Acest chestionar pare construit nu pentru a înţelege problemele reale ale justiţiei, ci pentru a combate lista semnată de magistraţii care şi-au asumat public critici faţă de neregulile din sistem şi pentru a produce „date” care să justifice ulterior poziţii deja asumate public de CSM. Cu alte cuvinte: întâi concluzia, apoi întrebările.
Justiţia nu se repară prin chestionare manipulatoare, ci prin asumarea responsabilităţii, inclusiv la vârful sistemului.
Fără onestitate instituţională, fără curajul de a privi critic propriile decizii şi fără protejarea reală a libertăţii de exprimare a magistraţilor, orice „consultare” devine un exerciţiu de propagandă birocratică.
