Doi angajaţi ai Ambasadei Israelului ucişi la Washington

Doi angajaţi ai Ambasadei israeliene din Washington au fost ucişi în apropierea unui muzeu evreiesc local, relatează CNN, citând surse din poliţie.
Poliţia a arestat un suspect în cazul împuşcăturilor, identificat ca fiind Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, din Chicago. El a scandat „Eliberaţi Palestina!” în momentul arestării. Un martor a declarat pentru CNN că trăgătorul s-a dat drept martor al incidentului şi a aşteptat mai mult de 10 minute sosirea poliţiei. După arestare, suspectul a declarat că „a făcut-o pentru Gaza”.
Bărbatul şi femeia ucişi erau „un cuplu tânăr care era pe punctul de a se logodi”, a declarat ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter. Ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Danny Danon, a calificat împuşcăturile drept „un act dezgustător de terorism antisemit”.
Preşedintele american Donald Trump a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a declarat că antisemitismul, „ura şi radicalismul nu au loc în Statele Unite”.