Deputat PNL: S-a dat ordinul pe unitate. Parlamentarii PSD sună prin PNL şi USR, ca să caute sprijin pentru varianta Eugen Tomac

Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă
Liliana Alexe
27.05.2026
Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă
Liliana Alexe
27.05.2026

Deputatul liberal Octavian Oprea a afirmat, miercuri pe Facebook, că social-democraţii abordează parlamentari din PNL şi USR pentru a-i determina că susţină varianta Eugen Tomac ca premier.

„S-a dat ordinul pe unitate: parlamentarii PSD sună prin PNL şi, din câte înţeleg, şi prin USR, ca să caute sprijin pentru varianta Eugen Tomac premier.

De ce atâta agitaţie? Pentru că, dacă nu se strânge majoritatea pentru soluţia vehiculată în presă, Sorin Grindeanu va trebui să îşi asume formarea unui guvern. Iar atunci problema devine foarte simplă: cu cine? Cu voturile AUR? Acolo începe adevărata implozie în PSD.

Partea cea mai savuroasă este alta: dacă Grindeanu ajunge premier, va trebui să ia exact măsurile pentru care PSD a depus moţiune împotriva Guvernului Bolojan. Adică va trebui să facă, de la Palatul Victoria, ceea ce a condamnat de la tribuna Parlamentului.

Au dărâmat un guvern pentru nişte măsuri pe care s-ar putea să fie obligaţi să le aplice chiar ei.

Baterie multă vă doresc!”, a scris deputatul pe reţeaua de socializare.

Lider al PMP şi europarlamentar, Eugen Tomac este şi consilier onorific al preşedintelui pentru relaţia cu românii de pretutindeni. Numele său este vehiculat în ultimele zile ca posibilă propunere de premier. Acesta ar urma să conducă - dacă va fi nominalizat - un eventual guvern tehnocrat care să reuşească să coaguleze cumva susţinere în Parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos