Camelia Bogdan: Procurorul General trebuie să înceapă în secunda zero urmărirea penală la Înalta Curte pentru fals în înscrisuri oficiale / La CAB vorbim de favorizarea infractorului

Parchetul General ar fi trebuit sau, măcar post factum, ar trebui să se sesizeze după ce o hotărâre a Înaltei Curţi pe tema evaziunii fiscale a fost modificată peste noapte pe site-ul instituţiei conduse de Lia Savonea, a opinat fosta judecătoare Camelia Bogdan, într-un interviu acordat Epoch Times.
„Vorbim de un fals material în înscrisuri oficiale pentru care ar trebui ca procurorul general să înceapă în secunda zero urmărirea penală”, spune ea.
De asemenea, Parchetul ar trebui să se autosesizeze şi pe tema deselor schimbări de completuri de la Curtea de Apel Bucureşti, schimbări care au dus la prescripţia unor dosare, şi să verifice dacă avem de-a face cu infracţiunea de favorizare a făptuitorului.
Revenind la hotărârea Înaltei Curţi şi falsul material în înscrisuri oficiale la care se referă Camelia Bogdan, reamintim că luni un complet al Înaltei Curţi s-a întrunit pentru a dezlega, printr-o hotărâre prealabilă, o chestiune de drept în materia evaziunii fiscale, decizie ce poate avea efecte devastatoare asupra dosarelor aflate în curs.
Înalta Curte a fost sesizată de către Curtea de Apel Bucureşti – acea instanţă unde a sunat Lia – cu următoarea chestiune: ce efect are asupra unui dosar de evaziune fiscală, ajuns în instanţă, neîntocmirea raportului de expertiză de specialitate: determină sau nu neregularitatea actului de sesizare a instanţei. Adică: continuă judecata sau dosarul se restituie procurorului?
Hotărârea luată – cel puţin aşa cum a fost postată pe site-ul vechi al Înaltei Curţi (www.scj.ro) – stabilea că „neîntocmirea raportului de expertiză de specialitate nu determină neregularitatea actului de sesizare a instanţei şi restituirea cauzei la procuror”. Deci procesul poate continua.
Această versiune a fost transmisă luni şi în teritoriu, la parchete şi la instanţe, hotărârea fiind obligatorie pentru toate instanţele. Însă pe site-ul nou al Înaltei Curţi a apărut o variantă diametral opusă a aceleiaşi hotărâri: „Neîntocmirea raportului de expertiză de specialitate determină neregularitatea actului de sesizare a instanţei, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror”.
Cu alte cuvinte, procesul nu mai poate continua decât dacă se completează dosarul. Or, acesta este fals în înscrisuri oficiale şi Parchetul trebuie să deschidă de urgenţă dosar, opinează fosta judecătoare.
Redăm dialogul reporter – judecătoare:
Reporter: Am văzut şi o schimbare pe site-ul Înaltei Curţi. Cred că aţi văzut acea decizie privind evaziunea fiscală.
Camelia Bogdan: Acolo, din punctul meu de vedere, vorbim de un fals material în înscrisuri oficiale pentru care ar trebui ca procurorul general să înceapă în secunda zero urmărirea penală.
Reporter: Dar în cazul deselor schimbări de completuri de la Curtea de Apel Bucureşti?
Camelia Bogdan: Am vorbit, acolo se favorizează infractorul, dar, pe de altă parte, şi Inspecţia Judiciară ar trebui să verifice, să declanşeze o inspecţie, fiindcă, dacă totuşi judecătorul acela poate fi conivent, îşi doreşte o delegare şi, în schimbul delegării, acceptă să ducă dosarul la termenul de prescripţie. Fiindcă, dacă mie mi-ar spune cineva, dacă mi-ar spune preşedintele Curţii de Apel, că tu trebuie să laşi dosarul să se prescrie, eu n-aş fi de acord. Şi vă spun de ce. Fiindcă este răspunderea mea. Aş comite un abuz în serviciu şi eu nu aş dormi bine noaptea. Şi ar putea tot timpul să raporteze la Parchetul General o faptă de abuz în serviciu. Dacă nu, preşedintele Curţii ar fi pasibil de omisiunea sesizării prevăzute de 267 Cod Penal. Ca şi pe cel care vede funcţionarul public care ştie şi nu raportează este pasibil de răspundere penală. Se pedepseşte cu până la 3 ani de închisoare.
Deci problemele sunt de voinţă de aplicare a legii. Şi aici trebuie asiguraţi magistraţii măcar că trebuie să intrăm în OCDE la anul. (...)
Judecătorii trebuie să înţeleagă că sunt monitorizaţi, că au spate, că există voinţă politică, că acesta este trendul la noi acum. Nu mai este trendul ca să ţii spatele infractorilor, este trendul să soluţionezi dosarele şi să le soluţionezi, în materie penală, în interiorul termenului de prescripţie.
Pentru aceasta trebuie schimbat mindset-ul Inspecţiei Judiciare, mindset-ul parchetelor. Nu ai cum, cel puţin în aceste situaţii în care schimbi total componenţa completurilor, ca să favorizezi prescripţia.
Şi vă spun de ce. Este declaraţia expresis verbis a preşedintei Curţii de Apel Bucureşti: cântăreşte interesul unui judecător de a-şi motiva dosarele în altă parte sau de a fi la o secţie de statistică din cadrul CSM, pentru care nu are nicio pregătire ca judecător - asta este o altă problemă a sistemului judiciar, detaşaţii - cu interesul public al justiţiei de a avea dosare soluţionate în termenele prevăzute de lege.
Şi atunci, în aceste cazuri, măcar o sesizare la Inspecţia Judiciară pornită din oficiu, o sesizare a Parchetului General, fiindcă vorbim de favorizarea infractorului, nu ai cum să funcţionezi în lipsa acestor instrumente.
Or, de la noi li se dă senzaţia acestor judecători că nu li se întâmplă nimic. Şi este foarte relevant interviul judecătorului Raluca Moroşanu, care explică cum funcţionează doamna judecător Liana Arsenie, cum le pretinde soluţii în dosare, cum le pretinde ca în dosarele de evaziune fiscală să pronunţe soluţii de achitare, că nu este vorba de o răspundere penală.