Stanomir: Credeţi că viitorul guvern va fi un guvern al lui Superman?! Credeţi că Bolojan va avea o baghetă magică?
Politologul Ioan Stanomir a opinat, în podcastul This is the story realizat de jurnalistul Tudor Muşat, că reforma statului în condiţiile actuale ale Parlamentului pare "o imposibilitate", fie că vorbim de o reformă administrativ-teritorială, o consolidare a actului de justiţie iarăşi sau o primenire a serviciului de informaţii.
Jurnalist: Bun, stau şi mă întreb dacă nu cumva problema a fost rezolvată sau a fost doar amânată? Această problemă care a împins, repet, aproape jumătate de ţara să se uite în direcţia aia. Când o să ne dăm seama dacă s-a rezolvat problemă?
Ioan Stanomir: Dacă viitorul guvern va fi arena în care pesediştii şi useriştii se insultă zilnic, acela nu va fi viitorul pe care-l dorim. Problema se poate agrava, pentru că domnul Călin Georgescu – Zamolxe, omul pur al dacilor, de fapt omul pur al Securităţii – nu dispare. Cei care l-au creat pe omul din munte pot să mai creeze alţi oameni din munte. Şi dacă noi nici n-am format guvernul şi asistăm la certuri, cum poţi să reduci inflaţia dacă tu te cerţi? Cum poţi să ceri sacrificii compatrioţilor tăi dacă te cerţi?
Preşedintele Nicuşor Dan are o sarcină enormă, pentru că dânsul trebuie în primul rând să călătorească – dar mă refer să călătorească atingând inimile oamenilor în modul său, pe care unii îl găsesc lipsit de spectaculozitate. Nu cred că trebuie să fie spectaculozitate, trebuie să fie sincer. Şi să le explice că vom avea în continuare pensii şi salarii, că sacrificiile nu vor conduce la o degringoladă generală, că oamenii din diaspora nu sunt arătaţi cu degetul. Că ei sunt oricând bineveniţi între noi. Şi că, oricum, această distincţie între „ei” şi „noi” este o distincţie a luptei de clasă, pe care nimeni nu trebuie să o accepte.
Jurnalist: Eu aş vrea să ştiu cum ne asigurăm că se va produce această diferenţă între a continua cu un sistem care a funcţionat şi până acum, doar cu o altă emblemă în geam, care este acum Nicuşor Dan – deci ăsta ar fi un risc – dar în rest, hai să ţinem ţara pe linia de plutire, hai să ţinem ţara cum era şi până acum, că până în toamna trecută n-am avut derapaje care să răstoarne barca, versus cum facem să şi reconstruim ceva în ţara asta. Adică, stau şi mă întreb, care-i filozofia după dumneavoastră? Se va merge şi pe o parte de reconstrucţie şi de... E doar peticire sau e şi construcţie?
Ioan Stanomir: Sunt foarte mulţi factori. Sigur, întrebarea e una la care nu am răspuns. Dacă am fi avut printre noi pe cei care nu mai sunt, răspunsul lor ar fi fost acesta: trebuie să reconstruim. Dar ei ar fi putut reconstrui pentru că aveau o inimă puternică, o inimă curajoasă. Doina Cornea îţi vorbea din inima ei curajoasă. Ion Raţiu, când i-a stăpânit pe mineri, vorbea dintr-o inimă de curaj a unui mare intelectual. Corneliu Coposu vorbea din inima care a bătut timp de şaptesprezece ani în închisoare şi era inima cuiva care l-a cunoscut bine pe Iuliu Maniu. Şi Iuliu Maniu şi Iuliu Mihalache nu s-au confruntat cu TikTok-ul, ei s-au confruntat cu un tribunal militar care a condamnat la închisoare pe viaţă şi a executat, de fapt. Acei oameni, acei bărbaţi şi femei, acei domni şi doamne, vor fi spus că trebuie reconstrucţie. Dar mai sunt ei printre noi?
Eu v-aş spune în mod realist că trebuie evitate greşelile care ne-au adus aici. Trebuie evitată continuarea degringoladei economice, trebuie evitat dispreţul şi trebuie evitat cu orice preţ să rămânem sub zodia aroganţei. Dacă nu putem oferi rezultate spectaculoase, măcar să nu-i dispreţuim pe oameni, să nu-i umilim prin croazierele noastre, prin vecinătăţile noastre cu infractorii, cu interlopii, prin iresponsabilităţile declaraţiilor noastre. Să încercăm să fim un pic modeşti, pentru că modestia poate să-i convingă pe oameni.
Jurnalist: Dar mie nu mi-e de ajuns. Ce ar trebui să se schimbe, ca să nu batem pasul pe loc doar în ideea că ţinem totul pe linia de plutire şi că politicienii şi-au mai primenit un pic imaginea şi nu mai fac excese?
Ioan Stanomir: Reforma statului în condiţiile actuale ale Parlamentului mi se pare o imposibilitate. Reforma statului – ca, de exemplu, o reformă administrativ-teritorială – mi se pare că este imposibilă. O consolidare a actului de justiţie iarăşi mi se pare imposibilă în datele actuale. O primenire a serviciului de informaţii atât de necesară mi se pare imposibilă în datele actuale.
Jurnalist: Păi e de ajuns să trag concluzia că, de fapt, politicienii doar o să se poarte mai frumos la vedere şi o să aibă mai puţine scandaluri şi o să călătorească mai puţin cu avioane private NORDIS şi cu asta basta?
Ioan Stanomir: Credeţi că acest guvern care s-ar investi este un guvern al lui Superman, care se va învârti în jurul Pământului de trei ori şi va face din România un fel de grădină a Maicii Domnului a bunei guvernări? Iertaţi-mă că folosesc această referinţă la Maica Domnului, dar unii o folosesc, sunt tot timpul pe buze cu aceste referinţe şi eu am folosit-o ironic. Credeţi că va fi o grădină în raiul bunei guvernări? Credeţi că domnul Bolojan, dacă nu este înconjurat de oameni capabili, va avea o baghetă magică? Domnul Ilie Bolojan a făcut lucruri temeinice la Oradea pentru că a avut un mediu care i-a permis să se manifeste.
Lucrurile minunate care se întâmplă în Ardeal şi în Banat se întâmplă pentru că în acele locuri, de decenii şi de secole, oamenii au o anumită etică a muncii şi nici măcar comunismul nu a reuşit să le-o zdruncine. Ce vreau să spun este că ar trebui să învăţăm din acest model şi să-l exportăm şi să nu uităm că nimeni în această ţară nu trebuie uitat. Nici cel care locuieşte la Urlaţi, nici cel care locuieşte la Mizil, nici cel care locuieşte la Buhuşi, nici cel care locuieşte la Râmnicu Sărat, nici cel care locuieşte la Bacău, nici cel care locuieşte la Drobeta Turnu-Severin. Nimeni nu trebuie uitat.
Nimeni nu trebuie lăsat în urmă şi toţi cetăţenii acestei ţări trebuie să înţeleagă că speranţa lor nu este legată de pomeni, ci de o dezvoltare economică a prosperităţii, a proprietăţii private şi a demnităţii umane. Asta este speranţa ţării noastre: mai multe investiţii, mai multă competiţie, mai puţine matrapazlâcuri, mai multe căi de comunicaţie şi mai mult respect din partea celor care ne conduc.
Cu alte cuvinte, ca să fiu bine înţeles: nu miracole, ci paşi temeinici şi modeşti, pentru că prin temeinicie şi modestie poţi ajunge departe.
Jurnalist: Ne trebuie şi o conversaţie în care să fie antrenată întreaga naţiune în momentul ăsta? Adică noi am avut faimoasele proiecte: integrare în NATO, integrare în UE. Avem nevoie de ceva acum, de un alt zvâc?
Ioan Stanomir: În primul rând, trebuie ca preşedintele nou ales – şi până acum o face destul de bine – trebuie să fie prezent. Trebuie să fie prezent în media, trebuie să fie prezent între oameni. Trebuie să bată, metaforic vorbind, la uşile tuturor. Nu trebuie să fie ocaua lui Cuza, dar trebuie să fie cineva care vorbeşte. Pentru că domnul Klaus Iohannis a tăcut cu dispreţ prea mult timp.
Jurnalist: Bun, dar despre ce să vorbeşti – şi mai ales să nu vorbeşti doar tu – adică despre ce să angrenezi întreaga Românie să vorbească, care să-ţi fie proiectul?
Ioan Stanomir: Atragerea oamenilor inovativi, creşterea economică, creşterea respectului, patriotism, demnitate, familie, comunitate – sunt atâtea lucruri despre care putem vorbi, că nu trăim totuşi pe planete diferite.
Oamenilor, în cele din urmă, li se poate explica cu calm că statul nu este salvator, şi că statul poate facilita investiţii în comunităţile lor, şi că aceste investiţii vor aduce – precum la Oradea, Cluj, Arad, Timişoara – ce anume? Prosperitate. Prosperitatea oamenilor acestei ţări, să aibă o existenţă decentă şi demnă. Asta este tot.
