Autoritatea Vamală Română, controlată de Curtea de Conturi. Sunt urmărite cheltuielile pentru investiţii

Curtea de Conturi verifică modul în care Autoritatea Vamală Română (AVR) a cheltuit banii pentru investiţii, instituţie aflată în subordinea Ministerului Finanţelor, conform unei declaraţii oferite pentru Info Sud-Est şi G4Media de către preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc.
„Potrivit Programului de activitate al Curţii de Conturi pentru anul 2025, între 03.03.2025 şi 18.07.2025 desfăşurăm misiunea de audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat la instituţiile publice, inclusiv la Ministerul Finanţelor. În cadrul acestei acţiuni, încă din etapa de planificare, am inclus şi verificarea cheltuielilor de investiţii realizate de Autoritatea Vamală Română, în calitate de ordonator terţiar de credite. După finalizarea verificărilor şi parcurgerea procedurii legale de valorificare a constatărilor, vom comunica rezultatele, în conformitate cu prevederile art. 79 din Regulamentul privind activitatea de audit public extern”, se arată în răspunsul transmis publicaţiilor citate.
Controlul este în desfăşurare de aproape trei săptămâni, timp în care inspectorii Curţii şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu unele achiziţii efectuate în special în Vama Constanţa, finanţate din fonduri europene. Conform surselor din cadrul AVR, au fost cumpărate prea multe echipamente CNCAN pentru controlul vamal, raportat la volumul de activitate (CNCAN reprezintă Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare – n.red.).
Şeful Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, a confirmat oficial că este efectuat un control şi la Vama Constanţa: „Da, facem un control la Ministerul Finanţelor şi la ordonatorul terţiar Vama Constanţa”, a declarat acesta pentru ISE şi G4Media.
De cealaltă parte, reprezentanţii Autorităţii Vamale Române au negat existenţa unui control al Curţii de Conturi în vămi, atunci când au fost contactaţi de jurnalişti.
Articolul integral poate fi citit aici.