Rusia recrutează ucraineni pentru activităţi ilegale în Europa, avertizează serviciile secrete ucrainene

Regimul chinez recrutează angajaţii companiilor americane ca şi spioni industriali şi apoi aranjează în aşa fel încât furtul de date comis de aceştia să pară a fi rezultatul unor atacuri cibernetice coordonate. (Captură Youtube)
Redacţia
02.06.2025

Serviciile de informaţii ruse încearcă în mod activ să recruteze cetăţeni ucraineni pentru operaţiuni ilegale în Uniunea Europeană, a declarat agenţia de informaţii militare a Ucrainei (HUR) pe 2 iunie.

Într-o declaraţie, agenţia a avertizat că agenţi legaţi de Kremlin oferă bani ucrainenilor vulnerabili, în special celor din teritoriile ocupate de Rusia, pentru a supraveghea infrastructura critică şi a îndeplini alte sarcini în beneficiul statului rus.

„Recrutarea ucrainenilor pentru operaţiuni ostile în Europa este încă un instrument de agresiune hibridă pe care Federaţia Rusă îl foloseşte împotriva Ucrainei şi a întregii comunităţi europene”, a declarat agenţia.

Agenţia de informaţii a îndemnat cetăţenii ucraineni din străinătate să raporteze imediat orice contact cu persoane suspecte autorităţilor locale sau misiunilor diplomatice ucrainene.

Avertismentul vine pe fondul unui număr crescând de tentative de sabotaj şi incendii criminale suspectate a fi dirijate de Rusia în întreaga Europa, în care sunt implicaţi cetăţeni ucraineni.

Oficialii britanici din domeniul securităţii investighează în prezent posibila implicare a Rusiei într-o serie de atacuri incendiare care au vizat proprietăţi legate de premierul britanic Keir Starmer, a raportat Financial Times pe 23 mai. Incidentele includ incendii la casa familiei Starmer, la un vehicul şi la o fostă reşedinţă din Londra la începutul acestei luni.

Trei bărbaţi – cetăţenii ucraineni Roman Lavrinovici şi Petro Pocinok şi românul Stanislav Carpiuc – au fost acuzaţi de conspiraţie în vederea comiterii unui incendiu cu intenţia de a pune în pericol viaţa oamenilor. Procurorii susţin că aceştia au acţionat în coordonare cu persoane necunoscute, iar autorităţile britanice investighează dacă aceştia ar fi fost recrutaţi de agenţi ruşi.

Autorităţile germane au acuzat, de asemenea, trei cetăţeni ucraineni de implicare într-un complot rus de trimitere de colete-bombă, potrivit Der Spiegel. Suspecţii au fost arestaţi în mai, în cadrul unor raiduri coordonate în Germania şi Elveţia.

Într-un caz separat, pe 12 mai, Polonia a acuzat doi ucraineni în legătură cu presupuse atacuri incendiare susţinute de Rusia la un magazin IKEA din Vilnius şi la un centru comercial din Varşovia în 2024.

În plus, se crede că serviciile secrete ruse se află în spatele unui incendiu din iulie 2024 la un centru logistic al DHL din aeroportul din Leipzig, Germania. Anchetatorii au declarat că un colet inflamabil trimis din Lituania era destinat unei adrese false din Birmingham, Marea Britanie.

Oficialii occidentali au acuzat în repetate rânduri Moscova că foloseşte sabotaj sub acoperire, atacuri cibernetice şi dezinformare ca parte a unei campanii mai ample de destabilizare a ţărilor europene care susţin Ucraina în timpul războiului de amploare purtat de Rusia.

Agenţia de informaţii ucraineană a subliniat că astfel de operaţiuni se bazează pe exploatarea persoanelor disperate şi pe transformarea acestora în arme împotriva ţărilor gazdă. Ea a solicitat guvernelor europene să rămână vigilente şi să coordoneze îndeaproape acţiunile cu serviciile de securitate ucrainene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor