Nadal a adus un omagiu celor trei mari rivali la ceremonia de premiere de la Roland Garros

În cinstea celui mai mare jucător din istoria Roland Garros - care a câştigat 14 trofee de Grand Slam la Paris - a fost a fost organizată o "gală" de cinci stele, cu numeroase surprize. Una didntre ele este amprenta piciorului lui Rafa, aflată la maginea terenului, care va rămâne pentru totdeauna pe Philippe Chatrier, gest care l-a făcut pe iberic să izbucnească în lacrimi.
Pe teren, la ceremonia de sărbătoare au fost prezenţi şi cei trei mari rivali şi prieteni - Roger Federer, Novak Djokovic şi Andy Murray
Legenda spaniolă s-a adresat apoi foştilor săi rivali:
"După atâţia ani de luptă pentru tot, este incredibil cum timpul îţi schimbă perspectiva asupra tuturor lucrurilor. Încă nu ştii asta, Novak. Andy, probabil că ştii deja. Roger şi cu mine am vorbit despre asta de multe ori. Toate emoţiile, presiunea, sentimentele ciudate pe care le ai când te vezi ca rival... Este complet diferit când îţi termini cariera. La sfârşitul zilei, totul este să fim fericiţi cu ceea ce am realizat. La sfârşitul zilei, cu toţii ne-am îndeplinit visele. Am devenit jucători de tenis. Am jucat pe cele mai mari terenuri. Cred că am construit o rivalitate incredibilă, dar într-un mod bun. Am arătat lumii că putem lupta cât de tare putem, rămânând în acelaşi timp buni colegi şi respectându-ne reciproc. Iar pentru mine, înseamnă foarte mult că sunteţi cu toţii aici... Mi-aţi dat bătăi de cap pe teren, sincer, dar mi-a făcut mare plăcere să-mi depăşesc limitele în fiecare zi pentru a concura cu voi toţi."