Diaconescu cere să cadă capete: Cei implicaţi în războiul hibrid trebuie să plătească tocmai pentru a nu se genera un precedent

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a opinat, la Digi24, că România are nevoie de răspunsuri instituţionale ferme în faţa provocărilor actuale, iar stabilitatea internă şi coerenţa politicii externe sunt esenţiale pentru a contracara efectele unui posibil război hibrid.

Jurnalist: Cu sau fără Călin Georgescu... a fost unul dintre cele mai formidabile atacuri împotriva României.

Cristian Diaconescu: Ideea de a debalansa întregul proces considerând că o persoană sau alta, la un moment dat, a fost instrumentală poate fi corectă, dar nu acoperă întregul proces. Discutăm de pomană de glonţul care a fost şi a trecut. Trebuie să discutăm despre o altă etapă. De exemplu, faptul că România ar cădea la mijloc, pierzând pe ambele zone, între Statele Unite şi Europa. Este o altă dilemă funcţională la nivelul unei opinii publice care, dincolo de faptul că are justificate elemente de reproş legate de clasa politică, de partid, de evoluţie etc., poate transgresa spre o zonă mult mai complicată întreaga capacitate de nemulţumire. Deci, din acest punct de vedere, persoanele, personalităţile în funcţii publice nu sunt suficiente.

În ce măsură conştientizarea unui stat solid, care are răspunsuri statale, nu numai personale, la provocările de tot felul, poate reprezenta adevăratul argument împotriva acestui război hibrid. Pentru că Administraţia Prezidenţială, de exemplu, nu se ocupă de organizarea legilor, dar se ocupă de coordonarea şi monitorizarea instituţiilor, de aşa manieră încât regulile constituţionale şi democratice să fie îndeplinite. Şi Administraţia Prezidenţială a reuşit acest lucru, dar numai cu sprijin instituţional.

Convingerea cetăţenilor, însă, din perspectiva evaluării politice, este altceva. Nu putem cere oricărui preşedinte, oricum s-ar numi şi oricât de mesianic ar părea, la un moment dat, să acopere toate aceste probleme. Problemele politice ale partidelor intră într-un anume tip de ierarhie.

Ideea de a le spune unora „întoarceţi-vă acasă şi staţi cuminţi acolo, în banca voastră, până când veţi arăta o variantă îmbunătăţită” este interesantă, e frumoasă, nu zic nu, dar este de o naivitate de-a dreptul, cum să spun, oarecum mult prea avansată. Deci, până la urmă, este vorba de pragmatism, chiar dacă pragmatismul include şi o doză de cinism. Îndrăznesc să spun acest lucru.

Luând agenda pericolelor în ordinea lor, o vulnerabilitate, cum ar fi, de exemplu, o situaţie economică, poate fi transformată într-un reproş şi un resentiment care să prezinte chiar un decont politic.

Pot partidele, mă rog, care or fi, să depăşească acest decont politic şi să-şi asume în egală măsură un sentiment de reformă, dar să fie şi cât se poate de pragmatice şi atente la dezvoltările în următoarele două luni? Se poate aşa ceva. Da, se poate. Să mergi în paralel cu mai multe politici.

Vrei doar să supravieţuieşti şi, orice s-ar întâmpla, tu să fii cu capul deasupra apei, şi acest lucru se poate. Cu costurile inerente. După care, dacă ai stupefacţii că unii vin cu proceduri sofisticate şi se urcă pe vulnerabilităţile pe care le-ai creat, nu vine nimeni să te distrugă în război hibrid.

Războiul hibrid este o agresiune pe toate planurile, din care lipseşte o singură dimensiune: cea militară. Ei bine, eşti conştient de acest lucru? Găseşte-ţi intern acele proceduri şi agenda, de aşa manieră încât să îţi stabilizezi partidul, dar să fii şi parte a unui proces de solidaritate funcţională. Cu costurile de rigoare. Dar parcă aşa am înţeles că eşti în slujba şi în serviciul statului.

Jurnalist: Pentru acest cel mai grav atac, nu ar trebui să plătească vinovaţii? Cei care au dus atacul?

Cristian Diaconescu: Ba da. Din punct de vedere judiciar există argumente pentru ca vinovaţii, tocmai pentru a nu se genera un precedent, să plătească.