Bolojan, după consultările cu Nicuşor Dan: România riscă să depăşească 60% îndatorare din PIB. E nevoie urgentă de măsuri ferme

Ilie Bolojan
Andrei Pricopie
28.05.2025

România se confruntă cu o creştere accelerată a datoriei publice, iar dacă se păstrează actualul ritm, la începutul anului viitor vom depăşi pragul de 60% din PIB, a tras un semnal de alarmă, miercuri, liderul liberal Ilie Bolojan, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan pentru formarea noului guvern.

În plus, Ilie Bolojan a atras atenţia că absorbţia redusă a fondurilor europene pune presiune pe capacitatea statului de a susţine investiţiile generatoare de dezvoltare economică.

"Toate aceste probleme vin pe fondul gestiunii bugetare din anii trecuţi, în care am consumat mai mult decât ne-am permis. Avem şi o scădere a volumului de investiţii străine directe, ceea ce încetineşte creşterea economică", a declarat Ilie Bolojan, care a recunoscut că şi PNL poartă o parte din responsabilitatea actualei situaţii.

În acest context, PNL îşi asumă responsabilitatea şi disponibilitatea de a participa la guvernare pentru a contribui la redresarea economică, a explicat Bolojan, adăugând că sunt necesare măsuri urgente, pe două componente principale: deficitul bugetar şi fondurile europene.

"Orice guvern ar veni, trebuie să ia măsuri pentru finanţarea deficitului, pentru menţinerea ratingului de ţară şi reducerea acestuia. Totodată, e esenţială accelerarea absorbţiei fondurilor europene", a punctat Ilie Bolojan.

Liderul PNL a detaliat un pachet de măsuri complexe care să nu bulverseze economia, dar care să includă:

  • Reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului – inclusiv prin analiza fiecărei instituţii, reducerea personalului acolo unde este justificat, eliminarea sinecurilor şi a cheltuielilor nejustificate, precum şi debirocratizarea.

  • Creşterea veniturilor bugetare – prin îmbunătăţirea colectării veniturilor existente, dar şi, posibil, prin creşteri de taxe şi impozite, dacă acestea se vor impune în ansamblul măsurilor.

  • Investiţii publice eficiente – cu o prioritizare clară, o analiză a efectului de multiplicare şi eventual reprogramarea proiectelor care nu generează impact imediat sau sunt ineficiente.

Referitor la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Ilie Bolojan a spus că este necesară o renegociere, în special în privinţa unor angajamente imposibil de respectat, cum ar fi închiderea anumitor termocentrale într-un termen nerealist.

Totodată, Bolojan a subliniat că este nevoie de:

  • urgentarea respectării jaloanelor,

  • înlocuirea unor proiecte care nu pot fi finalizate la timp – cum ar fi unele construcţii de spitale – cu proiecte care pot fi duse la bun sfârşit până la termenul-limită.

În încheiere, Ilie Bolojan a transmis că PNL va participa cu seriozitate la discuţiile privind guvernarea şi va acţiona cu responsabilitate faţă de cetăţeni şi faţă de partenerii politici: "Este momentul adevărului. Trebuie să ne asumăm greşelile şi să nu ne gândim la interesele de partid, ci la faptul că ţara este într-o situaţie dificilă. Acum ne dăm testul de anduranţă şi de respect pentru cetăţenii României."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor