Stanomir: Pesediştii vin ca într-o reclamă şi oferă detergentul universal care, aplicat pe SOS şi POT, îi transformă în social-democraţi

Ioan Stanomir (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
05.06.2025

Politologul Ioan Stanomir a explicat, în cadrul unei emisiuni la postul Digi24, că românii au de ales "între două rele": alegeri anticipate şi o majoritate formată din forţele parlamentare aşa-zis "pro-europene".

"Este ceva ce spectatorii noştri trebuie să înţeleagă. Avem de ales între două rele: a constitui o majoritate de strânsură sau a convoca alegeri anticipate. Ne putem permite alegeri anticipate acum? Încă 3-4 luni de dezordine colectivă? Şi atunci colegii social-democraţi, care au o bună experienţă în domeniu, vin ca într-o reclamă şi oferă detergentul universal – detergentul universal care, aplicat pe SOS şi POT, îi transformă în social-democraţi.

Probabil că domnul Victor Negrescu, care este, mi se explică, un foarte subtil social-democrat, le va explica colegilor social-democraţi şi socialişti europeni cum reciclează domniile lor din SOS şi POT. Dacă ar fi făcut-o alt partid, ar fi fost acuzaţi că reciclează extremişti. Dar, vedeţi, eu pun o întrebare şi nu vreau să fiu interpretat ca fiind anti-european, dar foştii parlamentari SOS şi POT sunt pro-europeni sau anti-europeni? Că până acum ni s-a explicat că trebuie să fim pro-europeni", a declarat Ioan Stanomir.

"Povestea cu Petrică şi lupul"

"Adică, scuzaţi formula neplăcută, sar pârleazul cei care sunt aşa, mai modeşti intelectual, ştiu de unde vine povestea. Sar gardul şi, dintr-o dată: 'Staţi puţin, că eu sunt pro-european. Am fost anti-european, acum sunt pro-european. Sunt de acord cu ce vreţi dvs.' În schimbul a ce? În schimbul poziţiei de parlamentar. Asta este. A fost şi cu Partidul Poporului lui Dan Diaconescu, un alt partid de pro-europeni, care s-a dizolvat şi a intrat în alte partide.

Dacă vrem să guvernăm aşa, se poate, dar nu le putem cere şi sacrificii oamenilor. Adică e ca şi cum ai avea furculiţă, cuţit, ţi s-ar aşeza felul de mâncare pe masă şi cineva, înainte să te pregăteşti să atingi cu furculiţa felul de mâncare, ar dispărea din faţa ta. Şi atunci, ce faci? Asta este o politică pro-europeană? Mă întreb.

Aşa ajung lucrurile în derizoriu şi când va fi vreodată vorba să apărăm nişte valori europene, nu le va mai apăra nimeni. Pentru că este ca în fabula 'Povestea cu Petrică şi lupul'. Dacă strigăm prea mult 'pro-Europa, pro-Europa', la un moment dat să apere foştii colegi din SOS şi POT pro-Europa, că se pare că sunt mai pro-europeni decât alţii."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor