Nicuşor Dan anunţă o comisie de tăiere a cheltuielilor după consultările de la Cotroceni

Nicuşor Dan (presidency.ro)
Loredana Diacu
29.05.2025

Nicuşor Dan a declarat joi dimineaţă, după ce cu o zi înainte a avut consultări maraton la Cotroceni, că urgenţa e deficitul şi formarea guvernului.

Întrebat de reporteri care sunt concluziile discuţiilor de ieri cu partidele, preşedintele a răspuns:

„Fiecare dintre ele a înţeles că e nevoie să facem reduceri bugetare, inclusiv reduceri de cheltuieli ale statului şi am agreat ca doi oameni de la fiecare din partide să înceapă să lucreze începând de azi la o comisie de tăiere a cheltuielilor. Eu am început să lucrez, am vorbit cu reprezentanţi ai ministerului încă de săptămâna trecută şi, în momentul ăsta, am datele mari. Întrebarea este care e asumarea politică pe tăierea de cheltuieli. Impresia mea este că partidele au înţeles foarte bine şi vor să tăiem”, a subliniat Dan.

Nicuşor Dan a mai declarat că nu exclude nicio variantă, dar nu crede că soluţia potrivită este un premier tehnocrat, căci acesta n-ar avea autoritate.

"Cel mai bine e să avem un guvern care să vrea să lucreze trei ani şi jumătate şi cu un premier politic", a punctat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor