Cum explică Nicuşor Dan că vor forma guvernul aceleaşi partide care au băgat România în criză bugetară fără precedent

Preşedintele Nicuşor Dan a explicat miercuri, într-o conferinţă de presă, de ce viitorul guvern va fi format din aceleaşi partide care au dus România în pragul crizei bugetare, susţinând că, în actuala configuraţie parlamentară, nu există alternativă realistă şi că măsurile urgente trebuie luate rapid.
Jurnalist: Se conturează în acest moment un guvern format din aceleaşi partide care au guvernat România în ultimii ani şi care, prin măsurile şi politicile lor, au dus la situaţia economică actuală — cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, peste 9% din PIB. Întrebarea mea este: de ce vă aşteptaţi ca aceleaşi partide care au creat această criză să o şi rezolve? Şi de ce trebuie românii care plătesc taxe şi impozite să suporte costurile dezmăţului bugetar din ultimii ani?
Aţi promis în campanie că nu veţi creşte taxele. Aseară a apărut un plan discutat în grupul de lucru cu propunerile partidelor, în care nu se regăsesc măsuri de eficientizare a statului sau de reducere a cheltuielilor, ci mai degrabă creşteri de TVA, de impozite şi taxe, inclusiv de impozit pe venit. De ce trebuie românii să plătească ce au produs aceste partide?
Nicuşor Dan: Da, sunt mai multe întrebări în ce aţi spus. În primul rând, aceasta este configuraţia actuală a Parlamentului. Nu suntem într-o situaţie teoretică, ci într-una foarte concretă, în care trebuie să luăm măsuri rapide. Nu ne permitem nici experimente, nici alegeri anticipate. Trebuie să lucrăm cu Parlamentul aşa cum a fost votat de români.
În discuţiile pe care le-am avut cu liderii partidelor, absolut toţi au fost de acord că lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Toţi au recunoscut că este nevoie de restructurări în aparatul de stat, de tăiere a indemnizaţiilor din consiliile de administraţie, de eliminarea sinecurilor. Problema este că avem nevoie de timp pentru aceste ajustări.
De exemplu, comasarea instituţiilor deconcentrate este un proces care necesită cel puţin şase luni. Nu putem face o reformă structurală în 30 de zile. Este nevoie de o analiză, de o pregătire atentă.
Ce ne-am propus este că până la 30 iunie să venim cu un set de măsuri şi un pachet de acte normative care să ofere garanţii mediului financiar că suntem serioşi în angajamentele noastre şi că vom reduce deficitul. Apoi, guvernul care va fi format trebuie să vină cu ajustările necesare în aparatul de stat, astfel încât acestea să poată fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2026.