Preşedintele Cehiei propune deconectarea Rusiei de la internet

Preşedintele Cehiei, Petr Pavel, a îndemnat NATO să ia măsuri „hotărâte şi, eventual, asimetrice” ca răspuns la provocările continue ale Rusiei pe flancul estic al alianţei.
Într-un interviu acordat ziarului The Guardian, el a declarat că Moscova a dezvoltat „un stil de comportament care aproape atinge pragul de aplicare a articolului 5, dar rămâne invariabil puţin sub acesta” (articolul 5 din Statutul NATO prevede că un atac asupra unui membru al alianţei este considerat un atac asupra tuturor. — TMT).
Printre măsurile posibile, Pavel a menţionat deconectarea Rusiei de la internetul global, excluderea băncilor sale din sistemele financiare internaţionale, precum şi doborârea avioanelor care încalcă spaţiul aerian al ţărilor NATO.
Comentând situaţia actuală, Pavel a subliniat că alianţa nu ar trebui să se limiteze la declaraţii diplomatice. „Din păcate, Rusia nu înţelege cuvintele frumoase. Ei înţeleg limbajul forţei”, a spus el.
Pavel, general în rezervă şi fost preşedinte al Comitetului Militar al NATO, şi-a exprimat, de asemenea, dezamăgirea faţă de „lipsa de determinare din partea SUA de a continua presiunea asupra Rusiei”, evitând totuşi să-l critice direct pe preşedintele Donald Trump.
Anterior, el a declarat presei cehe că „Trump a făcut mai mult pentru a submina încrederea în NATO decât Vladimir Putin în mulţi ani”, însă de data aceasta s-a concentrat pe necesitatea unei poziţii consolidate şi mai ferme a aliaţilor. Potrivit acestuia, liderii militari ruşi au recunoscut deschis că profită de ezitarea alianţei: „Când i-am întrebat de ce comit provocări, au răspuns: «Pentru că putem»”.
Preşedintele ceh a avertizat că lipsa unei reacţii nu face decât să încurajeze Moscova să continue escaladarea. „Dacă nu reacţionăm la încălcările cu care ne confruntăm astăzi, Rusia probabil că îşi va intensifica acţiunile”, a declarat el, repetând evaluările similare ale prim-ministrului polonez Donald Tusk.
Separat, Pavel a criticat ţările europene pentru incapacitatea de a elabora o strategie independentă faţă de Rusia. „În schimb, aşteptăm în principal semnale de la Washington”, a remarcat el. În opinia sa, momentul cel mai favorabil pentru intensificarea presiunii asupra Moscovei a fost ratat anul trecut, însă situaţia actuală permite încă o „ultimă încercare” de presiune prin sancţiuni. „Dacă doriţi ridicarea sancţiunilor şi discuţii privind securitatea europeană – suntem pregătiţi pentru asta. Dar condiţia este clară: încetarea focului şi negocieri de pace privind Ucraina”, a rezumat Pavel.
Declaraţia preşedintelui ceh a fost făcută pe fondul unei serii de incidente în regiunea baltică. În această săptămână, un avion de vânătoare al NATO a doborât o dronă deasupra Estoniei, iar anterior au fost înregistrate cazuri de încălcare a spaţiului aerian de către drone în Letonia şi Lituania. După cum notează publicaţia, în majoritatea cazurilor a fost vorba de drone, probabil ucrainene, care şi-au schimbat cursul sub acţiunea sistemelor ruse de război electronic.